Carmolimp va începe în acest an exportul de produse premium în Anglia, Germania şi Belgia

Producătorul şi distribuitorul de carne ambalată Carmolimp va începe în acest an exporturile de produse premium în Anglia, Germania şi Belgia şi estimează o creştere cu 10% a cifrei de afaceri faţă de valoarea din 2012.
Economica.net - lun, 06 mai 2013, 11:27
Carmolimp va începe în acest an exportul de produse premium în Anglia, Germania şi Belgia

Anul trecut, Carmolimp a avut o cifră de afaceri de 30 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de 2011. Astfel, în acest an afacerile companiei ar putea ajunge la 36 milioane euro.

„Deşi pe tot segmentul de industria cărnii se vor înregistra, cel mai probabil, uşoare scăderi până la sfârşitul anului, Carmolimp estimează o creştere cu aproximativ 10% a cifrei de afaceri. Este posibil, însă, să ne mulţumim şi cu o stagnare pentru acest an”, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, Olimpiu Şoneriu, directorul general al Carmolimp.

Carmolimp este producător şi distribuitor de carne ambalată şi mezeluri, dar operează şi o reţea de 50 de magazine proprii şi peste 60 de unităţi în sistem franciză.

„Nu vom face, nici în acest an, o prioritate din magazinele proprii, dar plănuim investiţii noi pentru export. Vom face primii paşi, în acest an, spre penetrarea de pieţe externe noi, în special Anglia, Germania, Belgia şi vom viza în special produse premium marca Carmolimp, precum purceluşul de lapte semipreparat”, a mai spus Şoneriu.

De asemenea, Carmolimp vizează pentru acest an creşterea cotei de piaţă pe segmentul produselor vândute în reţelele de supermarketuri, prin extinderea contractelor încheiate cu operatorii internaţionali de magazine.

„Întreprinzătorii români trebuie să se adapteze noilor condiţii ale pieţei pentru a câştiga şi a nu dispărea complet de pe piaţă, din cauza subcapitalizării şi accesului redus la sursele de finanţare. Unul dintre domeniile cele mai lovite de scăderea puterii de cumpărare pe fondul crizei a fost cel alimentar, astfel că mulţi producători locali care activau şi pe piaţa de retail alimentar au fost nevoiţi să închidă magazinele. Aceştia nu au putut susţine dezvoltarea business-ului, iar presiunea pusă de concurenţa marilor reţele a fost fatală pentru cei mai mulţi”, arată directorul Carmolimp.

În prezent, Carmolimp vinde produsele proprii în reţelele Mega Image, Profi şi Metro Cash & Carry, însă are în vedere colaborarea şi cu ceilalţi operatori de supermarketuri şi hipermarketuri.

Pornită în 1993 ca o afacere de familie, Carmolimp este deţinută de familia Olimpiu şi Carmen Şoneriu.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Christian Tour despre insolvența AnimaWings
Ce spune Christian Tour despre insolvența AnimaWings
Agenția de turism Christian Tour, care are aceeași fondatori ca și AnimaWings, a venit cu precizări după ce ieri, 30 septembrie, operatorul aerian a depus o cerere de intrare în insolvență. ...
TollRo a intrat în vigoare cu o primă noapte albă pentru transportatori
TollRo a intrat în vigoare cu o primă noapte albă pentru transportatori
Ceea ce se anunța a fi un debut problematic s-a dovedit chiar mai rău decât atât. CNAIR a dat startul TollRo cu o infrastructură ...
ANAF declanșează tsunami asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement fără justificare economică. Cei care recunosc înainte de control vor beneficia de clemență
ANAF declanșează tsunami asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement ...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va desfășura, în perioada următoare, acțiuni de verificări punctuale ...
Planul de împrumuturi de la băncile comerciale pentru luna octombrie 2026 – 5,8 miliarde de lei. Anunţ de la Ministerul Finanţelor
Planul de împrumuturi de la băncile comerciale pentru luna octombrie 2026 – 5,8 miliarde de lei. Anunţ de la Ministerul ...
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna octombrie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de ...