Carrefour a adăugat două magazine la reţeaua Express, prin colaborarea cu Longintrade şi T&T Food

Economica.net
12 11. 2013
carrefour_express_85383800

Express Zeno, deschis prin colaborarea cu Longintrade, are o suprafață de 100 metri pătraţi şi comercializează aproximativ 5.000 de produse, iar Express Cosmo se întinde pe 700 metri pătraţi şi însumează aproximativ 10.000 de produse.

Astfel, rețeaua a ajuns la 46 de magazine de proximitate Express, dintre care opt în Braşov şi 38 în Bucureşti şi Ilfov.

Retailerul francez operează în România patru formate de magazine, cu un total de 145 de unităţi – 24 de hipermarketuri, 74 de supermarketuri Market, 46 magazine de proximitate Express şi un magazin online.

Compania a avut anul trecut pe piaţa românească vânzări de 986 milioane euro, fără TVA, în creştere cu 3% faţă de 2011.