Carrefour a extins serviciul de livrare în 30 de minute prin Bringo în Arad, Bacău și Craiova

Carrefour România și Bringo acoperă cu serviciul de livrare în 30 de minute nouă orașe, după ce au inclus pe harta livrării rapide Arad, Bacău și Craiova. În total, numărul de magazine Carrefour Market și Express care susțin serviciul de livrare rapidă a ajuns la 48. Costul serviciului este de 9,99 lei pe comandă.
Ion Dobreanu - J, 27 ian. 2022, 14:23
Carrefour a extins serviciul de livrare în 30 de minute prin Bringo în Arad, Bacău și Craiova

Clienții magazinelor Carrefour Market și Express din nouă orașe (Arad, Bacău și Craiova, București, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov și Constanța) pot accesa serviciul de livrare rapidă, în 30 de minute, prin Bringo, potrivit unui anunț al Carrefour. Aceasta după ce retailerul francez a extins serviciul în Arad, Bacău și Craiova. Acesta este cel de-al patrulea val de expansiune, ridicând la 48 numărul total de magazine în format Carrefour Market și Express care susțin serviciul de livrare rapidă în aceste nouă orașe. Costul este de 9,99 lei pe comandă.

În cazul noilor localități, serviciul se bazează deocamdată exclusiv pe magazine Express: în Arad, serviciul de livrare rapidă este disponibil în proximitatea magazinului din Piața Avram Iancu, nr. 18, în timp ce în Craiova – în vecinătatea magazinului din Str. Nicolae Iorga, nr. 122-124, bl. A44-A45. Nu în ultimul rând, în Bacău, serviciul se bazează pe două magazine Express, din Str. Dumbravei nr. 4, bl 4., respectiv Str. Prieteniei nr. 14. Cei doi parteneri vizează extinderea serviciului în toate cele trei orașe, astfel încât clienții să poată comanda din orice cartier, în regim rapid, produsele preferate de la Carrefour prin platforma Bringo.

Clienții au acces la peste 90% din sortimentul magazinului din proximitate prin intermediul livrării rapide, de 30 de minute, și beneficiază de același preț al produselor ca cel din magazinele fizice, întrucât platforma Bringo nu practică adaos comercial. Această opțiune se adaugă celei standard, de la supermarketurile Carrefour din cele trei orașe, cu livrare în 90 de minute și contra unui cost de 19,99 lei pentru fiecare comandă: în Arad – de la magazinele din Str. Tunarilor, nr 1A, Str. Ştefan cel Mare nr. 54 și Str. Revoluţiei nr. 39-43; în Bacău – Str. Republicii nr. 74 și Str. Mioriței nr. 27; iar în Craiova – magazinele Carrefour Market din Str. Calea București nr. 40-42-44, bl. P3, P4, P5, Bd. Olteniei, nr. 1E și din Str. Tabaci, nr. 2 – Piața 1 Mai.

„Serviciul de livrare rapidă este un pilon important în parteneriatul nostru cu Bringo și un rezultat al obiectivului nostru comun de a dezvolta serviciile în zona de comerț online alimentar. Clientul de astăzi dorește în online o reflexie a ceea ce are deja la dispoziție în offline prin magazinele noastre multiformat, iar serviciul de livrare rapidă îi pune la dispoziție proximitatea, viteza și alegerile sănătoase la doar câteva click-uri distanță. Prin urmare, suntem încrezători că locuitorii din Craiova, Arad și Bacău vor apela cu încredere la magazinele Express incluse în program pentru cumpărături esențiale, cât mai rapid. Ca exemplu, în acest fel, fructe sau legume proaspete pot ajunge în cel mai scurt timp din seră pe raftul magazinelor Carrefour și de acolo direct pe mesele cumpărătorilor”, a declarat Gabriela Stănică, Chief Information, Data Officer și Director E-commerce, Carrefour România.

„Am observat o creștere substanțială a comenzilor prin intermediul platformei Bringo în 2021 față de anul precedent, ceea ce ne demonstrează potențialul comerțului online alimentar și ne motivează să facem serviciul de livrare rapidă disponibil în cât mai multe orașe din țară. Ne dorim ca acest serviciu să acopere toate orașele mari din România până în vară”, a adăugat Ioana Ilie Dobre, Director General Bringo.

Prin intermediul aplicației Bringo, disponibilă gratuit în App Store și Google Play, cumpărătorii pot alege produse din Carrefour fără adaos comercial. Carrefour România este cel mai mare partener al Bringo, punând la dispoziția clienților game de la 3.000 la 50.000 de produse și activând în aplicație cu toate magazinele de tip hipermarket și supermarket sau express. Cumpărăturile sunt făcute de un personal shopper care comunică în timp real cu clientul.

Citește și

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...