Carrefour încheie un parteneriat strategic cu Glovo pentru un serviciu de livrări rapide disponibil în patru ţări

Distribuitorul francez Carrefour a anunţat miercuri semnarea unui parteneriat cu start-up-ul spaniol Glovo pentru a le propune clienţilor din patru ţări un serviciu de livrări în 30 de minute, şapte zile pe săptămână, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 17 iul. 2019, 07:47
Carrefour încheie un parteneriat strategic cu Glovo pentru un serviciu de livrări rapide disponibil în patru ţări

Acest serviciu, care va fi lansat în Franţa, Spania, Italia şi Argentina la începutul lunii octombrie, va oferi clienţilor o oportunitatea de a-şi cumpăra alimentele online simplu, rapid şi practic, a precizat Carrefour într-un comunicat. Grupul a precizat că acest parteneriat se va adăuga unui serviciu de livrări expres care este disponibil deja pe aplicaţia mobilă a Carrefour în Franţa.

„Carrefour caută în continuu modalităţi pentru a oferi servicii inovative care să facă mai uşoară experienţa de shopping a clienţilor”, a declarat Amélie Oudéa-Castéra, director responsabil pentru E-commerce la Carrefour. „Acest parteneriat marchează o nouă etapă în ambiţia Carrefour de a deveni lider în domeniul de e-commerce alimentar”, adaugă grupul francez.

Livrările de alimente, via bicicletă sau scuter, vor fi disponibile într-o primă fază în oraşele Paris, Sevilia, Valencia, Milano, Roma şi Buenos Aires.

Înfiinţat în anul 2015, strat-up-ul spaniol Glovo este specializat în livrarea, în mai puţin de o oră, a cumpărăturilor alimentare, a meselor, produselor farmaceutice sau a cadourilor. Societatea este prezentă în 26 de ţări şi peste 186 de oraşe. În luna mai 2018 aplicaţia Glovo a fost lansată şi în Bucureşti.

În România, Grupul Carrefour numără 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri ‘Carrefour’, 218 supermarketuri (203 magazine ‘Market’ şi 15 magazine ‘Express Orange’), 42 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’ şi un magazin de comerţ online.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...