Carrefour vrea să cumpere 100 de galerii comerciale în Franţa, Spania şi Italia pentru 1,7 mld. euro

Economica.net
07 11. 2013
carrefour_malaysia_57021100

Cele două companii s-au înţeles asupra preţului şi vor să finalizeze tranzacţia până la sfârşitul anului. La începutul anilor 2000, Carrefour a vândut către Klepierre 160 de galerii comerciale dezvoltate în jurul unor magazine ale companiei.

Carrefour vrea astfel să obţină în urma achiziţiei mai mult control asupra galeriilor comerciale în care deţine hipermarketuri.

Pentru a finanţa achiziţia, Carrefour va împrumuta circa 50% din sumă de la bănci, urmând ca restul, circa 850 de milioane de euro, să provină de la investitori instituţionali, precum companii de asigurări şi fonduri de pensii.

„Este fezabil, întrucât aceste galerii comerciale asigură un randament semnificativ, de 5,5-6%, şi toţi aceşti investitori caută astfel de plasamente”, a declarat un expert, citat de Le Figaro.

Carrefour vrea să atragă cinci sau şase astfel de investitori, fiecare cu fonduri de 100-200 de milioane de euro, întrucât intenţionează să păstreze controlul operaţional, scrie publicaţia franceză.

Retailerul francez operează în România patru formate de magazine, cu un total de 143 de unităţi – 24 de hipermarketuri, 74 de supermarketuri Market, 44 magazine de proximitate Express şi un magazin online.

Compania a avut anul trecut pe piaţa românească vânzări de 986 milioane euro, fără TVA, în creştere cu 3% faţă de 2011.