Casa Albă anunță că SUA vor impune taxe vamale Chinei de 104% începând de miercuri

08 04. 2025
trump 43654765

Tarifele americane la importurile din China vor ajunge la 104% începând de miercuri, 9 aprilie, după ce Beijingul a promis că va „lupta până la capăt” împotriva taxelor lui Trump.

Președintele american Donald Trump a promis luni că va impune un tarif suplimentar de 50% la bunurile importate din China, dacă Beijingul nu își renunță la tarifele impuse mărfurilor din SUA drept represalii, iar Casa Albă a confirmat că Trump va continua cu această acțiune. Noile taxe vor fi peste tarifele de 20% anunțate ca pedeapsă pentru traficul de fentanil și tarifele separate de 34% anunțate săptămâna trecută, ducând taxele adăugate în acest an la 104%, precizează Le Monde.

China a declarat marți că va lua contramăsuri împotriva Statelor Unite pentru a-și proteja propriile interese. Ministerul Comerțului a spus că impunerea de către SUA a „așa-numitelor „tarife reciproce” împotriva Chinei este „complet nefondată și este o practică tipică de agresiune unilaterală”.

China a prezentat tarifele de răspuns, iar Ministerul a sugerat că ar putea ar putea urma și altele. „Contramăsurile pe care le-a luat China vizează protejarea suveranității, securității și intereselor sale de dezvoltare și menținerea ordinii comerciale internaționale normale. Sunt complet legitime”, a spus Ministerul.