Casa Albă restricționează accesul jurnaliștilor la o parte din biroul său de presă. Ziariștii sunt acuzați că rătăcesc prin zone restricționate și trag cu urechea

Casa Albă a anunţat vineri că restricţionează accesul jurnaliştilor la o parte din biroul său de presă pentru a proteja mai bine "informaţiile sensibile", pe fondul tensiunilor dintre mass-media tradiţională şi administraţia preşedintelui Donald Trump, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 01 nov. 2025, 11:41
Casa Albă restricționează accesul jurnaliștilor la o parte din biroul său de presă. Ziariștii sunt acuzați că rătăcesc prin zone restricționate și trag cu urechea

Mulţi jurnalişti acreditaţi la Casa Albă au birouri în interiorul clădirii. Până acum, aceştia puteau accesa liber două zone în care îşi desfăşoară activitatea personalul biroului de presă al Casei Albe, pentru a solicita informaţii sau reacţii.

Accesul la prima zonă („upper press”), situată în apropierea Biroului Oval şi care găzduieşte biroul secretarului de presă Karoline Leavitt (foto) şi alţi oficiali ai biroului de presă, este acum condiţionat de obţinerea unei programări prealabile.

O a doua secţiune („lower press”), unde lucrează ceilalţi secretari de presă şi situată în apropierea sălii de conferinţe de presă, rămâne accesibilă reporterilor, se arată într-o notă a Casei Albe.

În notă este explicat faptul că, din cauza unei reorganizări interne, membrii echipei de comunicare a Casei Albe „interacţionează în mod continuu cu informaţii sensibile”.

Prin urmare, această nouă restricţie este în vigoare pentru a „proteja aceste informaţii şi a menţine coordonarea dintre Consiliul Naţional de Securitate şi echipele de comunicare”, se menţionează în nota citată.

„Unii reporteri au fost surprinşi înregistrând în secret videoclipuri sau sunete în birourile noastre, precum şi făcând fotografii cu informaţii sensibile, fără permisiune”, a scris directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, pe platforma X.

Cheung i-a criticat deopotrivă pe jurnaliştii care „rătăcesc” în zone restricţionate şi pe alţii care au tras cu urechea pe la uşile încăperilor unde aveau loc întâlniri.

„Presa are întotdeauna acces la zona de ‘lower press’, unde sunt staţionaţi secretarii de presă şi pot răspunde la toate întrebările”, a adăugat el.

Asociaţia Corespondenţilor de la Casa Albă, care reprezintă jurnaliştii ce relatează despre activităţile preşedintelui SUA, a criticat schimbările, spunând că acestea împiedică reporterii să adreseze întrebări oficialilor şi reduc transparenţa, scrie dpa.

Anunţul vine la două săptămâni după ce Departamentul Apărării al SUA a impus jurnaliştilor acreditaţi interdicţia de a solicita sau publica anumite informaţii fără autorizaţie explicită din partea departamentului.

Majoritatea instituţiilor media cu reporteri la faţa locului, de la The New York Times la Fox News şi AFP, au refuzat aceste noi condiţii, iar jurnaliştii lor şi-au părăsit birourile din cadrul Pentagonului.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...