Casa care îşi schimbă forma în funcţie de vreme. VIDEO

Economica.net
11 12. 2012
dhaus_04672800

Există case pentru regiunile friguroase, şi care sunt concepute să păstreze căldura. Sunt case concepute pentru regiunile călduroase şi care păstrează răcoarea. Dar să combini aceste două lucruri, a fost dificil. Cel puţin până acum.

Arhitecţii britanici David Grunberg şi Daniel Woolfson, au lansat un concept de casă, numit D*Haus, şi care se poate transforma în opt noi variante, adaptându-se la schimbările anotimpurilor şi la condiţiile meteo din fiecare zi, scrie Daily Mail. Casa revoluţionară este bazată pe munca matematicianului Dudeney, care a descoperit o metodă de a împărţi un pătrat şi de a-l rearanja într-un triunghi echilateral.

Spre exemplu, vara, dormitorul este orientat spre est, ceea ce permite proprietarilor să vadă răsăritul. Apoi, casa se roteşte pentru ca locuitorii să aibă parte de lumină. Iar în acest timp, panourile solare generează energia necesară casei.

Flexibilitatea casei permite adaptarea de la iarnă la vară, de la zi la noapte. Zidurile externe pot deveni pereţi interiori, un perete de sticlă poate deveni o faţadă, uşile se pot transforma în ferestre şi vice versa.
Casa are două dormitoare, un living şi o baie, dar poate fi adaptată. Modul prin care această casă îşi schimbă forma este dat de secţiunile camerelor care se mişcă pe şine, putându-se astfel schimba configuraţia clădirii.