Casă de Insolvenţă Transilvania: Falimentul Fortus a fost cauzat şi de AVAS

Tergiversarea aprobării reorganizării Fortus Iaşi de unii creditori, inclusiv AVAS, a dus la decizia instanţei de a declara falimentul societăţii, iar Remin nu se află printre clienţii Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), a anunţat compania, în replică la o declaraţie a premierului Ponta.
Economica.net - vin, 07 sept. 2012, 08:12
Casă de Insolvenţă Transilvania: Falimentul Fortus a fost cauzat şi de AVAS

Guvernul a aprobat ca AVAS să preia creanţele Fortus Iaşi şi va efectua un control cu privire la lichidarea Remin Baia Mare, deoarece societatea de lichidare Transilvania a acţionat împotriva intereselor celor două companii, a declarat miercuri premierul Victor Ponta.

„Societatea de lichidare Transilvania, din păcate, din punctul nostru de vedere a acţionat împotriva intereselor respectivelor societăţi şi trebuie să reparăm şi să îndreptăm ceea ce s-a făcut greşit”, a spus Ponta.

Casa de Insolvenţă Transilvania precizează însă, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că nu este administrator judiciar al Remin Baia Mare, care nu se află şi nici nu s-a aflat în portofoliul de clienţi al acesteia, astfel că CITR nu este implicată în vreun fel în procesul de insolvenţă al companiei.

În privinţa Fortus Iaşi, CITR arată că toate acţiunile întreprinse au avut aprobarea creditorilor, inclusiv a AVAS, iar procedurile au fost efectuate sub controlul instanţei.

Potrivit CITR, planul propus de către administratorii judiciari prevedea găsirea unui investitor care să achiziţioneze societatea ca întreg, urmând a investi sumele necesare pentru repornirea cel puţin parţială a acestei platforme şi a salva cele 700 de locuri de muncă.

CITR afirmă că există intenţii de investiţii, însă administratorii judiciari nu le-au putut da curs tocmai din cauza fluctuaţiilor procedurale şi a dezacordurilor dintre creditori.

„Tergiversarea aprobării planului de reorganizare de către unii creditori, inclusiv de către AVAS, a dus la decizia Tribunalului Sindic Târgu Mureş de a declara falimentul companiei. Casa de Insolvenţă Transilvania a contestat sentinţa din data de 22 iunie a Tribunalului, pe motiv că argumentele pe baza căreia a fost luată decizia nu au respectat legea insolvenţei”, arată sursa citată.

CITR adaugă că în cadrul ultimei întâlniri avute la AVAS au fost depuse patru intenţii de investiţii şi preluare a activului, dintre care cel puţin două cu intenţie clară de păstrare a locurilor de muncă şi continuarea producţiei.

În luna iulie Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) a cerut acordul premierului pentru a prelua creanţa deţinută la Fortus Iaşi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, acuzând că ANAF, creditor majoritar, acceptă restructurarea activităţii doar dacă societatea este declarată în faliment, relevă un document obţinut de MEDIAFAX.

Platforma industrială Fortus este controlată de stat, prin AVAS, şi are datorii de peste 50 de milioane de euro, fiind în procedură de insolvenţă încă din 2007.

În prima parte a lunii iulie AVAS a anunţat că a efectuat un control la Fortus Iaşi, unde a identificat o serie de neregularităţi în gestionarea firmei de către administratorul judiciar, Casa de Insolvenţă Transilvania, şi că intenţionează reorganizarea companiei pe module viabile, care să fie vândute „la un preţ corect”.

Casa de Insolvenţă Transilvania a anunţat atunci că aprecierile AVAS formulate în urma controlului sunt nerealiste şi nefondate, precizând de asemenea că toate măsurile luate în cazul companiei din Iaşi au fost realizate cu aprobarea creditorilor, inclusiv a AVAS, şi sub controlul instanţei.

Te-ar mai putea interesa și
Ana Hotels redeschide hotelul Europa din Eforie Nord, după investiții de 14 milioane de euro
Ana Hotels redeschide hotelul Europa din Eforie Nord, după investiții de 14 milioane de euro
Ana Hotels redeschide pe 16 aprilie hotelul Europa din Eforie Nord, după investiții de 14 milioane de euro. Clădirea a fost modernizată și a primit îmbunătățiri semnificative, atât la......
Compania rusă Avtovaz începe producţia de maşini în Azerbaidjan
Compania rusă Avtovaz începe producţia de maşini în Azerbaidjan
Cea mai mare companie auto rusească, Avtovaz, a început asamblarea maşinilor Lada în Azerbaidjan, intenţionând să ...
Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează – Ministrul Mediului
Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează – Ministrul Mediului
Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează şi să ofere la casă contravaloarea ...
Magazinul din Gheancea al retailerului MAMBricolaj, ultimul deschis de antreprenorul Cristian Găvan, a vândut de 7,5 milioane de lei în doi ani și jumătate
Magazinul din Gheancea al retailerului MAMBricolaj, ultimul deschis de antreprenorul Cristian Găvan, a vândut de 7,5 milioane ...
MAMBricolaj Ghencea, cel mai nou magazin al rețelei care comercializează materiale și accesorii pentru mobilă, brand ...