Casa Dior are un nou director artistic

Stilistul belgian Raf Simons, în vârstă de 44 de ani, a fost numit în funcţia de director artistic al casei Dior, punându-se astfel capăt speculaţiilor referitoare la identitatea succesorului lui John Galliano, concediat de conducerea acestei case de modă în urmă cu peste un an, informează AFP.
Economica.net - mar, 10 apr. 2012, 09:13
Casa Dior are un nou director artistic

Raf Simons, a cărui primă colecţie pentru Dior va fi prezentată la Paris în luna iulie, „se va ocupa de gamele haute couture, prêt-à-porter şi de accesoriile feminine”, se precizează într-un comunicat emis luni de casa de modă franceză.

Suspansul creat în jurul succesorului lui John Galliano durează din martie 2011, când creatorul de modă britanic a fost concediat de conducerea casei Dior, din cauza unor plângeri depuse în justiţie în care stilistul era acuzat de insulte antisemite, el fiind surprins şi pe o înregistrare video ce a făcut înconjurul lumii şi a fost difuzată pe multe site-uri.

Justiţia franceză l-a condamnat pe John Galliano, în septembrie 2011, la o amendă de 6.000 de euro cu suspendare, o sancţiune „moderată”, întrucât tribunalul a decis să ţină cont de evoluţia stilistului britanic, care s-a internat după acel incident în mai multe clinici de dezintoxicare şi şi-a cerut scuze faţă de victimelor sale.

Anunţând numirea lui Raf Simons în funcţia de director artistic, casa Dior, care contribuie din plin la succesul imperiului de lux LVMH deţinut de Bernard Arnault, s-a declarat „entuziasmată” să primească în sânul ei „pe unul dintre cele mai mari talente actuale, pentru a continua opera fondatorului ei”.

„El va inspira şi va propulsa în secolul al XXI-lea stilul pe care Christian Dior l-a lansat odată cu deschiderea casei sale şi care a schimbat, încă de la prima colecţie, codurile eleganţei mondiale”, se afirmă în acelaşi comunicat.

Raf Simons, citat în comunicat, s-a declarat bucuros pentru această numire şi a spus că, după părerea sa, „casa Dior reprezintă simbolul eleganţei absolute”.

Numele foarte discretului creator belgian, cunoscut pentru un stil minimalist şi exigent, cu precădere avangardist, în opoziţie cu stilul baroc şi provocator al talentatului John Galliano, circula de mai multe luni în mediile pariziene.

Raf Simons, unul dintre cei mai străluciţi creatori din şcoala belgiană, alături de Martin Margiela şi Dries Van Noten, a creat mai întâi articole pentru bărbaţi înainte de a se orienta spre prêt-à-porter-ul feminin.

El nu a avut încă, pe parcursul unei cariere deja bogate, ocazia de a crea o gamă haute couture, care presupune o muncă minuţioasă artizanală, pentru a crea articole vestimentare pe măsură: acest lucru va fi făcut cu ocazia primei sale colecţii haute couture pentru Dior, ce va fi prezentată la începutul lunii iulie.

În februarie, casa germană Jil Sander, unde Raf Simons era designer din 2005, a făcut senzaţie anunţând plecarea creatorului belgian. Câteva zile mai târziu, Raf Simons, foarte emoţionat, prezenta la Milano ultima sa colecţie – îndelung aplaudată – pentru această casă.

Multe femei pasionate de modă au fost frapate de acea colecţie strălucitoare, dominată de culoarea roz, care pare să prefigureze ceea ce ar putea să propună creatorul belgian în termeni stilistici pentru casa pariziană Dior.

Cu o alură strictă, o siluetă atletică, ochi albaştri şi părul tuns scurt, Raf Simons, care a studiat designul industrial, şi-a început cariera ca specialist în design interior, înainte de a alege universul modei, înfiinţându-şi propria casă în anul 1995.

Te-ar mai putea interesa și
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, cu venit fix. Mai exact, randamentele oferite la achiziția de titluri......
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...