Casa Verde Fotovoltaice 2024: 30.000 de lei subvenție de la stat pentru cine dorește un sistem fotovoltaic, obligatoriu cu baterie. Când va începe programul și cum se va derula

Programul Casa Verde Fotovolatice, ediția 2024, va presupune o subvenție de la bugetul de stat de maximum 30.000 de lei, care va acopri până la 90% din costurile de finanțare a unui sistem de cel puțin 3kW și a unei unități de stocare de cel puțin 5 kW, potrivit declarațiilor făcute azi de ministrul Mediului și de peședintele Administrației Fondului pentru Mediu.
Mihai Nicuţ - J, 29 aug. 2024, 10:59
Casa Verde Fotovoltaice 2024: 30.000 de lei subvenție de la stat pentru cine dorește un sistem fotovoltaic, obligatoriu cu baterie. Când va începe programul și cum se va derula

Programul Casa Verde Fotovoltaice ediția 2024 va debuta la data de 6 septembrie cu o sesiune dedicată înscrierii instalatorilor noi care vor dori să participe la program, iar firmele deja acreditate să monteze instalații în edițiile anterioare nu mai trebuie să se înscrie.

Aplicația informatică nu va fi modificată, fiind utilizată cea folosită anul trecut. La fel, vor fi solicitate aceleași documente ca în trecut, din partea persoanelor fizice care doresc să se înscrie.

Sesiunea de înscriere pentru instalatori se va deschide în data de 6 septembrie. Lista cu instalatorii acceptați se va publica în data de 1 noiembrie, și începând de atunci persoanele fizice acceptate își pot alege instalatorul.

Beneficiarii persoanelor fizice se vor putea înscrie în program în data de 27 septembrie, dar, spre deosebire de edițiile anterioare, va fi alocată o singură zi de înscriere pentru fiecare zonă din țară, nu trei. Ca atare, sesiunea de depunere a cererilor de către persoanele fizice se va derula, la nivel național, între 27 septembrie și 9 octombrie.

Contribuția persoanei fizice este de 10%, deci beneficiarul va veni cu un aport propriu de 3.000 de lei.

Potrivit ministrului Mediului, pe lângă cerința veche care se menține legată de puterea minimă a sistemului, de 3 KW, se introduce un criteriu pentru capacitatea minimă a bateriei, de 5 kW, “care ar putea asigura cosumuul unei locuințe obișnuite pe perioada nopții”.

Nu se vor putea înscrie în ediția din acest an cei care și-au instalat mai demult sisteme fotovoltaice și care ar fi dorit să obțină finanțare doar pentru baterie, ministrul Mediului spunând că în viitor s-ar putea lua o decizie cu un program dedicat pentru aceștia.

Bugetul schemei este unul record, de 2 miliarde de lei, din care oficialii au estimat că se vor instala 67.000 de noi sisteme, ceea ce va duce numărul total de beneficiari ai programelor Casa Verde Fotovoltaice la circa 200.000 de beneficiari.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...