Case la curte, la preţ de apartament vechi de cartier

Preţurile caselor din jurul Capitalei vor continua să scadă şi anul viitor, iar agenţii din piaţa imobiliară se aşteaptă la creşterea numărului tranzacţiilor în perioada următoare.
Nicu Stan - J, 03 nov. 2011, 15:19

Dacă până anul trecut mulţi români nici nu visau să-şi poată cumpăra o casă în jurul Bucureştiului cu 100.000 de euro, în 2011 piaţa a intrat pe un trend descendent şi a adus pe acest segment preţuri similare sau chiar mai mici decât cele ale apartamentelor de cartier din Capitală.

Unii proprietari încearcă să ţină preţurile sus, dar sunt şi constructori care au ales să scadă preţurile pentru a mai recupera din pierderi. Şi au mizat bine, căci numărul caselor vândute începe să crească.

„În momentul de faţă preţurile de promovare ale caselor din jurul Bucureştiului sunt similare cu cele de anul trecut, însă cele de tranzacţionare sunt mai mici cu aproximativ 5%, dar în creştere faţă de primele două trimestre din acest an„, a declarat pentru RTV.net Andrei Sandu, director Media City.

Şi când ne făceam iluzii că piaţa imobiliară îşi revine, BNR vine cu o nouă regulă pentru acordarea creditelor imobiliare: avansul de minim 25%. Ca urmare a acestei norme, mulţi clienţi ar putea dispărea pentru că nu vor avea banii de avans, iar propietarii nu vor mai avea cui să vândă.

„Ne aşteptăm la uşoare scăderi de preţuri pe acest segment, avand în vedere noul regulament BNR, care presupune un avans de 25 % la creditele imobiliare în euro, comparativ cu avansul minim de 15 % perceput pană în acest moment”, spune un reprezentant al site-ului Magazinuldecase.ro.

Imobiliarii sunt totuşi optimişti şi spun că această regulă ar putea duce la o scădere şi mai accentuată a preţurilor caselor.

Potrivit ofertelor disponibile în prezent pe piaţă, casele de la periferia Capitalei au un preţ mediu de 78.000 de euro.

Foarte mulţi clienţi sunt interesaţi să achiziţioneze o casă în nordul Capitalei. Aici preţurile au scăzut foarte mult faţă de anii trecuţi şi din acest motiv tranzacţiile au intrat într-un trend ascendent. Preţurile în zona de Nord a Capitalei se sitează între 60.000 şi 180.000 de euro.

„Preţurile sunt date de cea mai mare parte a ofertelor existente. Există bineînţeles şi câteva excepţii, de exemplu case mari de 400.000 – 500.000 de euro sau căsuţe mai mici, vechi de 40.000-50.000 de euro„, spune Andrei Sandu.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...