Casele moştenite ar putea fi impozitate ca un al doilea imobil, după 6 luni – 1 an

Casele moştenite, care în prezent nu sunt tratate fiscal ca o a doua locuinţă, ar putea fi reconsiderate şi incluse în taxarea pentru proprietăţi multiple, într-un termen de 6 luni - 1 an de la succesiune, afirmă secretarul de stat în MFP Liviu Voinea, argumentând că urmaşii au opţiunea vânzării.
Economica.net - J, 13 sept. 2012, 12:19
Casele moştenite ar putea fi impozitate ca un al doilea imobil, după 6 luni - 1 an

Oficialul Ministerului Finanţelor a arătat că se urmăreşte o reformă a impozitării proprietăţii, care are în vedere extinderea bazei de taxare prin eliminarea excepţiilor şi un accent mai puternic pe principiu solidarităţii, ceea ce înseamnă că proprietăţile multiple vor fi impozitate şi mai mult decât până în prezent.

El a dat ca exemplu de exceptare de la impozitare piscinele din proprietăţile individuale.

„La fel, moştenirile sunt scoase din calculul impozitului pe proprietăţi multiple. La a doua casă trebuie să plăteşti impozit cu 65% mai mari decât la prima, dar dacă imobilul se moşteneşte, nu se aplică această regulă. Înţeleg că dacă ai moştenit-o nu e un act de voinţă, nu înseamnă că ai avut banii să o cumperi, dar îţi dau un timp, 6 luni – 1 an, în care trebuie să faci o alegere. Dacă o păstrezi trebuie să plăteşti impozit ca pentru a doua casă, dacă nu să o vinzi”, a explicat Voinea.

Potrivit Codului Fiscal, persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

În cazul deţinerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcţie de ordinea în care proprietăţile au fost dobândite, aşa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.

În cazul populaţiei, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,1% la valaoarea impozabilă a clădirii, care se stabileşte în funcţie de tipul clădirii, rangul localităţii şi zona în care se situează imobilul.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...