Câştigătorii Anualei de Arhitectură Bucureşti 2018: Cum arată cele mai frumoase case

11 07. 2018
casa_de_vacanta2_01942200

Intitulată „de utilitate publică”, tematica acestei ediții s-a concentreat pe dezbaterea diverselor situații întâlnite în practica profesională a arhitectului bucureștean, pe relațiile cu autoritățile locale, cu mediul de construcții și are ca punct central imaginea orașului București, ca loc al negocierii.

“Această ediție a Anualei îndeamnă la conștientizare și responsabilitate în ceea ce privește calitatea spațiului construit din Capitală. Este momentul ca toți partenerii de afaceri activi din mediul de construcții să se așeze la aceeași masă cu arhitecții, urbaniștii și autoritățile locale și să lucreze împreună pentru calitatea locuirii și a traiului în București”, a declarat arhitectul Emil Ivănescu, noul președinte al OAR București.

Ediția 2018 prezintă 233 de proiecte înscrise în competiție, cel mai mare număr de proiecte depuse fiind la categoria arhitectura de interior. Expoziția cu cele peste 230 de proiecte va fi mutată la MERCATO COMUNALE, o grădină urbană creată în centrul orașului, în contextul în care tema de anul acesta a fost spațiul public. Peste 600 de arhitecți și profesioniști ai industriei au participat la decernarea premiilor din cadrul Anualei de Arhitectură.

Pentru secțiunea „Arhitectura locuinței” au fost depuse 20 de proiecte, dintre care două au câștigat cu număr egal de voturi „Premiul secțiunii”. Arhitectul Raluca Vişinescu și arhitectul Irina Wrenn au luat premiul pentru „Casa de vacanță” situată în satul Măgura din Parcul Natural Piatra Craiului și ADNBA pentru „Occidentului 40″, o comunitate de 20 apartamente dublu orientate şi organizate pe jumătăţi de nivel.

 „Casa de vacanță” situată în satul Măgura

„Occidentului 40″

La secţiunea „Arhitectură de interior” au fost depuse peste 70 de proiecte. Premiul acestei categorii a fost oferit biroului de arhitectură LAMA ARHITECTURA, pentru amenajarea restaurantului Edo Garden. Interacțiunea bucureștenilor cu astfel de spații le oferă o nouă perspectivă asupra modului în care ar trebui să arate spațiile publice și îi expune unor abordări creative și inspirate.

Anul acesta au fost depuse 12 proiecte la secțiunea „Arhitectură, conversie și restaurare”, premiul fiind acordat echipei Răzvan Bârsan+Partners pentru clădirea situată pe Bd.Lascăr Catargiu, nr.46.

Anuala a premiat (Re)generare urbană – Filaret2 cu Premiul secțiunii „Diplome de arhitectură”, (RE)ST cu Premiul secțiunii „Design de obiect” (ex aequo) dar și lucrările de modernizare ale Teatrului Național “I.L. Caragiale”, proiect realizat de echipa condusă de prof.dr.arh. Romeo Belea.