1EUR = 4.7627 RON | Bucureşti 22 º

Joburi/HR

Câştigul salarial mediu net a scăzut în ianuarie, la 2.300 lei pe lună. Ritmul anual a crescut până la un nivel record după 2008

Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut în ianuarie cu 2,3%, faţă de luna anterioară, ajungând la 2.300 lei, având în vedere că în decembrie au fost prime ocazionale, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţională de Statistică (INS). Ritmul anual de creştere a accelerat puternic, la 18,4%, de la 11,4% în decembrie, record după noiembrie 2008, scrie News.ro.

13 mar, 2017 | Agerpres

'În luna ianuarie 2017, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.168 lei, cu 2,7% mai mic decât în luna decembrie 2016. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (6.467 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.299 lei)', se arată în document.

Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 18,4%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 118,3%.

Conform INS, indicele câştigului salarial real a fost de 97,9% pentru luna ianuarie 2017 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 174,7%, cu 3,8 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2016.

'În luna ianuarie 2017, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic faţă de luna precedentă ca urmare a acordării în luna decembrie 2016 a primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe sau sărbători, al 13-lea salariu), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte) sau a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici', precizează INS.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi pe apă, cu 31,9%, respectiv cu 28,6% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, între 17,5% şi 23,5% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea altor mijloace de transport, colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, între 12% şi 16,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, tranzacţii imobiliare, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea produselor textile, cercetare-dezvoltare, industria metalurgică, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor.

De asemenea, au mai fost scăderi între 7% şi 11,5% în alte activităţi extractive, construcţii, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, alte activităţi de servicii, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, extracţia minereurilor metalifere, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor (inclusiv activităţi de recuperare a materialelor reciclabile; activităţi şi servicii de decontaminare), transporturi terestre şi transporturi prin conducte.

Creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (inclusiv prime anuale şi pentru performanţe), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi de realizările de producţie ori de încasările mai mari (funcţie de contracte). Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (+50,9%), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale) (+39,0%), activităţi de editare (+18,5%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: învăţământ (+6,7%), administraţie publică (+3,7%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (+2,2%).

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO