Cât au în conturi românii cu cele mai mari economii. Unul din doi oameni își ține banii în bănci digitale – Studiu Revolut

Românii nu economisesc sume foarte mari, iar aproape jumătate dintre cei care pun deoparte bani preferă instrumentele digitale, arată un studiu realizat de Revolut. Există o categorie de oameni care se distinge prin sumele economisite.
Cât au în conturi românii cu cele mai mari economii. Unul din doi oameni își ține banii în bănci digitale - Studiu Revolut

Un român economisește, în medie, 3.711 lei pe an, relevă un studiu Revolut. Nu toți oamenii pun însă aceleași sume deoparte. Cel mai mult economisesc cei cu vârsta între 35 și 44 de ani, care, în 2023, aveau în medie peste 5500 de lei, adică circa 1100 de euro. Cel puțin strâng , așa cum era de așteptat, tinerii între 18 și 24 de ani, care abia dacă au pus deoparte 1.100 de lei, în medie.

Unul din doi respondenți din categoria de vârstă 45-54 de ani consideră că realizarea de economii reprezintă principalul beneficiu al băncilor digitale. Chiar și generațiile mai mature (65+) apreciază că economisirea este un avantaj obligatoriu pentru băncile digitale (46%). Milenialii din segmentul de vârstă 35-44 acordă și ei importanță conturilor de economii oferite de băncile digitale (42%, similar mediei generale), în timp ce pentru generația mai tânără (18-24) posibilitatea de a economisi influențează mai puțin alegerea unei bănci digitale (35%).
Datele interne ale Revolut au mai indicat că 31% din totalul clienților care dețin conturi de economii se încadrează în segmentul de vârstă 25-34 de ani. Ei sunt urmați de segmentele de vârstă 35-44 de ani (25,33%) și 18-24 de ani (24,8%). Clienții cu vârste cuprinse între 45-54 de ani reprezintă 13,45%, iar cei de 55-64 de ani, 4,23%.

Din iulie 2024, Revolut a adăugat în portofoliul său un nou produs care îi ajută pe clienți să își sporească rezervele în euro, dolari americani sau lire sterline – Fondurile Flexibile de Investiții. În mai puțin de o lună de la lansarea acestui produs, românii depozitaseră deja peste 10 milioane de euro în acest tip de conturi.

Acest instrument de investiții cu componentă de economisire este oferit de Revolut Securities Europe UAB și pune la dispoziția clienților un produs flexibil, cu rate ale dobânzii variabile de la 4,05% la 5,32% în dolari americani, cu posibilitatea de a adăuga sau retrage fonduri de oriunde, oricând (se aplică T&Cs) și de a rotunji mărunțișul sau de face transferuri recurente către aceste conturi, pentru diverse obiective.

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...