Cât costă și cui îi va aparține, de fapt, terenul pe care se va construi Nibiru, noua stațiune anunțată de Selly

O parte a Nibiru, cea mai nouă stațiune de pe litoral pe care Andrei Șelaru (Selly) spune că o va dezvolta în urma unei investiții de 50 de milioane de euro, va fi construită pe un teren agricol pentru care există o promisiune de cumpărare recentă a unei firme din grupul ce operează casa de discuri Global Records.
Alina Stanciu - vin, 08 aug. 2025, 22:14
Cât costă și cui îi va aparține, de fapt, terenul pe care se va construi Nibiru, noua stațiune anunțată de Selly

Nibiru, stațiune ce va fi lansată de Andrei Șelaru, cel mai cunoscut vlogger din România, între Costinești și Tuzla, va fi dezvoltată parțial pe un teren agricol de 110,831 de hectare de pe raza localității Tuzla, potrivit informațiilor Economica. Există deja un aviz favorabil al Ministerului Agriculturii pentru tranzacția ce ar urma să aibă loc între două persoane fizice și Global Records Group, compania care deține prin Global Records S.R.L. casa de discuri cu același nume.

„Terenul nu a fost cumpărat, dar există o promisiune de vânzare. Suprafața va folosită într-o altă fază a proiectului Nibiru”, a declarat, pentru Economica, Andrei Șelaru.

Potrivit avizului, prețul de vânzare a terenul având categoria de folosință livadă și drum este de 22,3 milioane de lei (4,4 milioane de euro). În această tranzacție ulterioară, Global Records Group a avut calitate de vecin, fiind preemptor de grad 3, conform legislației în vigoare privind tranzacțiile cu terenuri arabile.

Potrivit datelor termene.ro, Global Records Group are domeniul principal de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor și este deținută de familia Gîtiță din Constanța (Ștefan, Mariana și Tudor). Tudor Gîtiță este Consilier local la Comuna Costinesti, iar Ștefan Lucian este cel care conduce casa de discuri Global Records, fiind și unul dintre partenerii lui Andrei Șelaru în proiectul Nibiru, alături de George Carabelea (Big Events), Fady Zaidan (LOFT).

Andrei Șelaru ( Selly) a anunțat recent lansarea Nibiru, o nouă stațiune pe litoralul românesc, între Costinești și Tuzla, acolo unde are loc Beach, Please, pe un teren de 1,6 milioane de mp (160 de hectare), care va avea patru componente:

  • Mall uriaș în aer liber, cu un trafic comparabil cu cel înregistrat în București;
  • Venue de evenimente cu o capacitate de 150.0000 de persoane;
  •  Parc de distracții;
  • Si cel mai mare club de noapte din lume cu 30.000 de oameni.

Selly anunță că Nibiru se va deschide în iulie 2026.

 

Te-ar mai putea interesa și
Complexul Feroviar București, mega-proiect de 18 miliarde de lei, aprobat vineri în Guvern
Complexul Feroviar București, mega-proiect de 18 miliarde de lei, aprobat vineri în Guvern
Proiectul Complexul Feroviar București, o investiție estimată la 18 miliarde de lei, a fost aprobat vineri în Guvern, informează secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma....
Gigantul american Carlyle se retrage din cursa pentru preluarea activelor internaţionale Lukoil. Ce a anunţat fondul de investiţii din SUA
Gigantul american Carlyle se retrage din cursa pentru preluarea activelor internaţionale Lukoil. Ce a anunţat fondul de ...
Fondul american de private equity Carlyle Group a anunţat vineri că nu mai urmăreşte încheierea unui acord pentru achiziţionarea ...
Asociația Română a Băncilor și-a ales noua conducere a Consiliului Director. Bogdan Neacșu rămâne președinte
Asociația Română a Băncilor și-a ales noua conducere a Consiliului Director. Bogdan Neacșu rămâne președinte
Adunarea Generală a Asociației Române a Băncilor (ARB) întrunită în ședință astăzi, 9 octombrie  2026, a aprobat ...
Nouă baterie de stocare a energiei, de 100 MWh, în județul Neamț. Parapet a început lucrările
Nouă baterie de stocare a energiei, de 100 MWh, în județul Neamț. Parapet a început lucrările
Parapet, contractor EPC pentru proiecte de energie regenerabilă, și MetaWealth, o platformă europeană de investiții ...