Cât curent electric se mai fură în România. Cifre de la Delgaz Grid

Peste 660 de cazuri de potențial consum fraudulos de energie au fost identificate în primele 6 luni ale acestui an în 18 dintre cele 20 de județe în care operează compania de distribuție Delgaz Grid, majoritatea vizând sustrageri de electricitate, arată compania într-un comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - mar, 15 iul. 2025, 11:18
Cât curent electric se mai fură în România. Cifre de la Delgaz Grid

Astfel, 397 de cazuri reprezintă sustrageri de energie electrică, acestea fiind identificate în regiunea Moldova (județele Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău). De asemenea, 265 de cazuri au fost înregistrate pe parte de gaz în 18 județe (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj, Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Bihor, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău).

Cantitatea totală de energie sustrasă este de circa 9,9 milioane kWh (circa 3,8 mil. kWh gaze naturale și 6,1 mil. kWh energie electrică), iar valoarea prejudiciului a fost calculată la circa 8,5 milioane lei.

Cantitatea sustrasă ar putea acoperi consumul de gaze naturale pentru circa 4-5 ani și consumul de energie electrică pe durata a 30 de ani al unei instituții de învățământ cu 275 elevi și cadre didactice.

“Reamintim consumatorilor care sunt racordați la rețelele de energie electrică și gaz că intervențiile neautorizate asupra branșamentelor și instalațiile clandestine pot duce la incidente grave (explozii, intoxicații, incendii, electrocutări etc.) cu urmări devastatoare: pierderi de vieți omenești și/sau bunuri distruse. Diminuarea valorii facturii la energie prin evitarea înregistrării consumului real nu este o soluție pentru consumatori deoarece consecințele unor explozii sau incendii depășesc cu mult sumele astfel „economisite”. Pentru menținerea siguranței este foarte importantă prevenirea sustragerilor de energie prin identificarea lor cât mai aproape de momentul la care se produc”, arată compania.

“Consumul fraudulos generează pierderi nu doar pentru operatorul de distribuție ci și pentru consumatorii corecți, care plătesc cu regularitate contravaloarea energiei consumate, intervențiile ilegale afectând deopotrivă și calitatea serviciului de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice.

Totodată, consumul fraudulos reprezintă o formă de furt și este sancționat conform prevederilor Codului Penal. În vederea identificării persoanelor responsabile și a recuperării prejudiciului, operatorul de distribuție formulează și transmite plângeri penale către instituțiile abilitate”, mai arată Delgaz Grid.

“Cele peste 660 de cazuri de consum fraudulos identificate de la începutul anului până în prezent reprezintă tot atâtea situații cu potențial periculos care au fost prevenite. Contribuția cetățenilor care semnalează astfel de practici este esențială, toate sesizările fiind verificate cu respectarea confidențialității identității celor care le transmit”, mai transmite compania de distribuție.

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 26.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de circa 82.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, care deservesc 3,6 milioane de clienți.

 

Te-ar mai putea interesa și
Perturbări profunde în piața de echilibrare de energie, sesizate de Transelectrica: s-au cerut și 999 lei/MWh la reducere de putere. Transelectrica a cerut plafonarea temporară a prețurilor, ANRE s-ar fi opus pe motiv că n-are temei legal. Nume cunoscute pe listă
Perturbări profunde în piața de echilibrare de energie, sesizate de Transelectrica: s-au cerut și 999 lei/MWh la reducere ...
Transelectrica a publicat recent răspunsurile la unele solicitări care i-au fost adresate de Secretariatul General al Guvenului, iar într-unul dintre ele, referitor la prețurile din piața de......
Țările de Jos interzic importurile de bunuri produse în coloniile evreiești din teritoriile palestiniene ocupate
Țările de Jos interzic importurile de bunuri produse în coloniile evreiești din teritoriile palestiniene ocupate
Guvernul olandez a aprobat vineri interzicerea importurilor de bunuri produse în coloniile evreieşti din teritoriile palestiniene ...
FOTO S-a deschis primul complex balnear construit de la zero în România după 1989
FOTO S-a deschis primul complex balnear construit de la zero în România după 1989
Premierul Bolojan a participat astăzi la inaugurarea primului complex balnear construit de la zero în România după anul ...
Mega-tranzacție în imobiliare: șase malluri din România se vând. AFI face cea mai mare achiziție a sa de pe piața locală
Mega-tranzacție în imobiliare: șase malluri din România se vând. AFI face cea mai mare achiziție a sa de pe piața locală
MAS Real Estate vinde șase malluri din România către AFI, a anunțat compania. Este vorba de un portofoliu de malluri ...