„Taxa pe stâlp” a scos un miliard de lei din vistieria companiilor din portofoliul Fondului Proprietatea în 2014

Taxa pe construcţiile speciale (denumită argotic "taxa pe stâlp") a redus cu aproape un miliard de lei profiturile din 2014 ale companiilor din portofoliul Fondului Proprietatea (FP), potrivit raportului privind performanţa fondului. Mai mult de jumătate din total a fost plătit numai de OMV Petrom (SNP) şi Hidroelectrica. Din portofoliul FP lipsesc datele privind alţi mari plătitori, precum Transelectrica (TEL) şi Transgaz (TGN).
Adrian N. Ionescu - J, 24 sept. 2015, 10:01

Cele mai mari 14 companii din portofoliul Fondului Proprietatea (FP) au plătit 954 de milioane de lei cu titlul de taxă pe construcţiile speciale în 2014, potrivit datelor preluate de Fondul Proprietatea (FP), în raportul privind performanţa administrării acestuia. Raportul a fost publicat pe site-ul fondului pentru informarea pieţei în vederea adunării generale a acţionarilor, convocată în 29 octobrie, în scopul analizei activităţii administratorului unic, Franklin Templeton Investments.

La introducerea taxei, acum doi ani, oficialii FP estimau la 700 – 900 de milioane de lei impactul taxei asupra companiilor din portofoliul său, mult peste estimarea autorităţilor (500 de milioane).

Pe de altă parte, estimarea FP de acum doi ani se situează sub plăţile însumate acum, având în vedere că, între timp, din portofoliul Fondului au dispărut, prin vânzare, pachete importante de acţiuni ale unor plătitori precum Translectrica (TEL), Transgaz (TGN) şi (parţial) Romgaz (SNG) şi Conpet (COTE).  

OMV Petrom (SNP) a plătit 400 de milioane de lei, cea mai mare „taxă pe stâlp” (denumirea argotică a taxei), Hidroelectrica  a plătit peste 150 de milioane de lei, iar Romgaz (SNG) şi Nuclearelectrica (SNN) au virat la Fisc 91,6 milioane, respectiv 89,4 milioane de lei, se spune în raportul citat. Companiile româneşti din grupul GDF au dat 53,8 milioane de lei, filialele Enel – 44,5 milioane de lei, cele ale E.ON – 40 de milioane, iar filialele Electrica – peste 47 de milioane de lei.

Din portofoliul FP nu mai fac parte două mari plătitoare de taxă, precum Transelectrica (FP) şi Transgaz (TGN), pe care Franklin Templeton le-a vândut anul trecut. A fost vândută şi cea mai mare parte a acţiunilor deţinute de FP la Conpet Ploieşti (COTE), care a plătit doar 2,6 milioane de lei taxă pe stâlp şi o parte din acţiunile SNG. Din portofoliul FP mai fac parte Compexul Energetic Oltenia  (33,9 milioane de lei taxă) şi Salrom (0,7).

Companiile plătitoare de taxă pe stâlp au proporţiile cele mai mari în activele, respectiv în veniturile din dividende ale Fondului Proprietatea. Pachetul de 18,9% din totalul acţiunilor Petrom (SNP) deţinut de FP reprezintă peste 32% la activele totale ale FP, de 12,74 miliarde  de lei (la 30 iunie 2015).

Fondul mai are la Hidroelectrica 19,94% din acţiunile acesteia, 10% la Romgaz (SNG), şi 9,72% la  Nuclearelectrica (SNN). Cele trei pachete de acţiuni contează pentru mai mult de 17%, respectiv 11% şi 1,6% din valoarea averii FP. Participaţia de 24% din ENEL Distribuţie Banat ocupă peste 5% din activele FP, iar GDF şi E.On contribuie cu 3,6%, respectiv cu 3,5% în activele totale, potrivit raportului citat.

Taxa pe construcţiile speciale a afectat performanţa Fondului între 1 octombrie 2014 şi 30 iunie 2015, şi a avut un „impact direct pentru conturile de profit şi pierderi ale unora dintre companiile din portofoliu”, se spune în raportul citat.

Raportul a vizat perioada de monitorizare a criteriilor de performanţă a administratorului FP, Franklin Templeton, în funcţie de care acţionarii vor decide, în 29 octombrie, dacă mai prelungesc sau nu mandatul acestuia cu încă doi ani.

Te-ar mai putea interesa și
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei Europene. Care sunt preocupările Bruxelles-ului
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei ...
Comisia Europeană a anunțat astăzi că a deschis o investigație aprofundată cu privire la ajutorul de stat acordat de România pentru a sprijini retehnologizarea reactorului 1 al Centralei......
Șeful Pentagonului anunță că forțele SUA sunt pregătite să reia atacul asupra Iranului, dacă negocierile cu Teheranul eșuează
Șeful Pentagonului anunță că forțele SUA sunt pregătite să reia atacul asupra Iranului, dacă negocierile cu Teheranul ...
Forţele americane din Orientul Mijlociu sunt în poziţia de a relua operaţiunile de luptă dacă Iranul nu ajunge la o ...
Ungaria la răscruce: schimbările politice aduc noi perspective în UE, dar riscurile execuționale se păstrează – COFACE
Ungaria la răscruce: schimbările politice aduc noi perspective în UE, dar riscurile execuționale se păstrează – ...
Ungaria intră într-o nouă fază politică și economică în urma alegerilor parlamentare din 12 aprilie, care au pus ...
Guvernul schimbă regulile în privința salariului minim din agricultură. Ce se va întâmpla începând cu 1 iulie
Guvernul schimbă regulile în privința salariului minim din agricultură. Ce se va întâmpla începând cu 1 iulie
Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă prin care corelează salariul minim din sectorul agricol şi industria ...