Cât de sigur este să zbori cu companii low-cost precum Ryanair sau Wizz Air. Top 20 operatori globali de transport aerian

12 08. 2025
avion 3254653421

Companiile aeriene low-cost nu sunt mai puțin sigure decât cele tradiționale, potrivit unui raport realizat de AirAdvisor, companie care apără drepturile pasagerilor din întreaga lume în caz de zboruri întârziate, anulate sau perturbate și care a analizat pentru acest studiu peste 300 de companii aeriene.

Clasamentul global al siguranței pe 2025 realizat de companie indică cele mai sigure 20 de companii aeriene low-cost din lume, multe dintre ele din Europa.

Cum a fost realizat clasamentul

Spre deosebire de clasamentele bazate pe recenziile pasagerilor sau calitatea serviciilor la bord, evaluarea AirAdvisor se bazează exclusiv pe indicatori obiectivi de siguranță, folosind un model transparent în șase factori care analizează: istoricul accidentelor, controalele oficiale de siguranță, vechimea flotei, sistemele interne de management al siguranței, standardele de pregătire ale piloților și stabilitatea financiară.

Fiecare candidată a fost evaluată în funcție de istoricul accidentelor fatale, auditurile autorităților internaționale, vârsta flotei, rigoarea pregătirii piloților, sistemele de management al siguranței (SMS) și stabilitatea financiară. Companiile care au înregistrat orice accident fatal în ultimii zece ani au fost automat descalificate.

Mai exact, au fost analizate date despre :

1. Istoricul de siguranță (35%) – Companiile trebuie să nu fi avut accidente fatale, incidente care au dus la pierderea totală a aeronavei sau incidente grave la bord în ultimii 10 ani. Acesta este un criteriu binar: orice incident de acest tip duce automat la excludere. Surse de date: Aviation Safety Network (ASN), ICAO, IATA, FAA, EASA, CASA.
2. Certificări și performanța în audituri (25%) – Această categorie combină statutul de certificare IOSA cu rezultatele auditului ICAO USOAP, axându-se pe navigabilitate, operațiuni de zbor și investigarea accidentelor. Companiile aflate pe listele internaționale de supraveghere a siguranței sunt automat descalificate. Metodă de evaluare: scorul auditului ICAO (scalat) și deținerea certificării IOSA.
3. Sisteme operaționale de siguranță (15%) Se evaluează existența și maturitatea sistemelor interne de management al siguranței (SMS), inclusiv audituri interne, programe LOSA și raportarea voluntară a incidentelor. Scor: de la 0 la 10.
4. Vârsta flotei și întreținerea (10%) Companiile care operează aeronave mai noi primesc un scor mai mare. Sunt evaluate conformitatea cu directivele producătorului și aplicarea unor practici de mentenanță preventivă. Scorul: rezultatele auditului ICAO (ajustate pe scară) și deținerea certificării IOSA.
5. Instruirea piloților și cultura siguranței (10%) Se evaluează utilizarea simulatoarelor, programele CRM, instruirea pentru gestionarea situațiilor critice, precum și cultura siguranței reflectată în audituri și evaluările autorităților. Scor: de la 0 la 10.
6. Stabilitatea financiară și operațională (5%) Companiile stabile sunt mai puțin predispuse să facă compromisuri în privința siguranței. Se punctează calitatea de membru IATA, continuitatea financiară și lipsa proceselor de restructurare sau suspendare a activității. Scor: de la 0 la 10.

Toate datele au fost verificate prin cel puțin două surse independente, inclusiv IATA, ICAO USOAP, ASN, Cirium, FlightGlobal, Planespotters, autorități naționale și documente oficiale oferite de companiile aeriene. Operatorii care nu au furnizat date complete sau care apar pe listele de supraveghere a siguranței au fost excluși sau penalizați.
Ceea ce diferențiază companiile din Top 20 nu este doar istoricul de siguranță, ci și angajamentul  activ față de prevenirea riscurilor, de la programe avansate de instruire, la flote moderne și sisteme de siguranță de ultimă generație, mai anunță compania.

„Mitul că biletele ieftine înseamnă siguranță scăzută persistă. Dar realitatea e cu totul alta”, spune Anton Radchenko, CEO al AirAdvisor.
„În multe cazuri, companiile low-cost folosesc aeronave mai noi și operează rute mai simple, ceea ce le permite să depășească liniile aeriene tradiționale la capitolul siguranță.”