Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici

Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat porcii domestici a crescut de 2,2 ori, atunci fiind în total în jur de 470 de focare, incluzând porcii mistreți.
Alina Stanciu - mar, 13 ian. 2026, 22:23
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici

Pesta porcină africană (PPA) continuă să facă ravagii în România, țară unde virusul a evoluat din 2007 generând pierderi semnificative crescătorilor de animale.  Astfel, în prezent, mai sunt active 29 de focare din care 26 în exploatații non profesionale și trei  în ferme comerciale, în  Satu Mare, la Andrid Piscolt, în  Mehedinți, la  Devesel și în  Arad, la Cermei, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară (ANSVSA) pentru Economica. Aceasta în condițiile în care anul trecut s-au confirmat 476 de focare la porci domestici, dintre care 452 focare în exploatațiile non profesionale și 24 de focare în exploatațiile comerciale. Menționăm că toate cele trei focare active în exploatații au fost confirmate anul acesta.

De asemenea, anul trecut au mai fost identificate 547 de cazuri la mistreți purtători ai virusului.

În 2024,  au fost 473 de focare de pestă porcină africană (PPA) în total, dintre care 215 focare la porcii domestici și 258 la mistreţi.

La nivel global, din februarie 2025, numărul focarelor raportate la porcii domestici și la animalele sălbatice prin notificări imediate și rapoarte de urmărire prin intermediul Sistemului mondial de informații privind sănătatea animalelor (WAHIS) a înregistrat o tendință descendentă în cazul porcilor domestici și o creștere, în octombrie și noiembrie 2025,  în cazul animalelor sălbatice. Spre exemplu, un nou focar de PPA a fost raportat în Spania, unde boala nu a mai fost înregistrată în ultimii 31 de ani.

De altfel, din ianuarie 2022, 13 țări sau teritorii au raportat PPA ca primă apariție, în timp ce 12 țări au raportat răspândirea acesteia în zone noi.

Din ianuarie 2022 și până în noiembrie 2025, au fost raportate 1,1 milioane de cazuri la porci și 41.464 de cazuri la mistreți, cauzând pierderi de 2,2 milione de animale în rândul porcilor domestici.

Din ianuarie 2022, 71 de țări sau teritorii au raportat prezența PPA.

 

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...