Cât din energia ţării va fi sub control privat în decembrie? Şi cât ar putea lua statul din vânzări

Programul de privatizări în energie din acest an va ridica, la aproape 12 miliarde de lei, valoarea pachetelor de control deţinute de acţionari privaţi, la cele mai preţioase companii ale statului. Statul urmează vândă pachete de 10 până la 30% din acţiunile perlelor coroanei energetice a României.
Adrian N. Ionescu - Dum, 02 iun. 2013, 21:03
Cât din energia ţării va fi sub control privat în decembrie? Şi cât ar putea lua statul din vânzări

Dacă se va respecta programul ambiţios al Guvernului pe acest an, Complexul Energetic Oltenia şi Electrica S.A. vor fi majoritar private.

De asemeni, între 20 şi 30% din acţiunile Romgaz, Nuclearelectrica şi Hidroelectrica vor fi în afara controlului statului, potrivit celor mai recente declaraţii ale oficialilor guvernamentali.

Guvernul are ca de obicei un program de vînzări ambiţios.

Prospectul de ofertă publică de vânzare prin Bursă a 10% din Nuclearelectrica ar trebui să fie aprobat zilele acestea, astfel încât oferta să se deruleze luna viitoare, aşa cum sună ultimele promisiuni guvernamentale.

Statul ar trebui să ia cel puţin 650 de milioane de lei pe pachetul de la Nuclearelectrica, potrivit evaluării din 31 martie a pachetului de 9,7% din acţiunile companiei, deţinut de Fondul Proprietatea (FP).

Pachetul de 19,7% din Nuclearelectrica, care va fi privat până la sfârşitul anului valorează acum peste 1,3 miliarde de lei (vezi detalii în tabelul ataşat).

Evaluarea rezervelor Romgaz ar trebui să fie gata luna viitoare, ca să se cunoască preţul pe care îlmerită o acţiune a companiei şi să devină posibilă derularea ofertei de vânzare a 15% din acţiuni, în luna octombrie.

Acţionarii privaţi ai Romgaz vor avea de spus, privind soarta companiei, un cuvânt de două ori mai greu decât cel al FP, care are acum 15% din acţiuni.

Valoarea participaţiei private la Romgaz se va dubla, până la aproape 2,6 miliarde de lei, conform evaluării pe care Fondul Proprietatea a făcut-o pachetului pe care îl deţine.

Mai puţin probabilă decât privatizarea prin bursă în acest an, a Romgaz, este cea a Hidroelectrica, a cărei ieşire din insolvenţă a fost promisă de oficiali tot pentru luna iunie.

Ar trebui contractate foarte rapid serviciile unui intermediar, făcut repede prospectul de ofertă de vânzare, avizat şi aprobat şi mai repede, astfel ca listarea Hidroelectrica să aibă loc până în decembrie.

Rezultatul ar fi că, la fel ca la Romgaz, 30% din Hidroelectrica  ar putea fi private, în decembrie. Pachetul de 19,9% deţinut de Fondul Proiprietatea valorează acum 2 miliarde de lei.

O vânzare de succes a unui pachet de 10% din Hidroelectrica  nu ar trebui să aducă statului mai puţin de un miliard.

Evaluările FP se fac fie folosind valoarea contabilă a capitalurilor proprii ale companiei respective, fie folosind valoarea justă calculată potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Acestea sunt doar repere privind stabilirea preţurilor de vânzare celor mai avantajoase.

Toamna acestui an ar putea fi cea mai aglomerată din istoria bursei şi a pieţei de capital româneşti în general, dacă se vor îndeplini promisiunile şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).

Jumătate din distribuitorul de electricitate Electrica şi jumătate din Complexul Energetic Oltenia urmează să fie vândute până la sfârşitul anului şi tot pe bursă. Regimul de viteză al derulării procedurilor ar trebui să fie la fel de ridicat ca şi în cazul Hidroelectrica.

Electrica mai are pachete majoritare la 3 din fostele sale filiale: Transilvania Nord, respectiv Sud şi Muntenia Nord. La fiecare Fondul Proprietatea are 21 – 22% din acţiuni şi potrivit evaluării acestor pachete, Electrica valorează 3,33 de miliarde de lei, iar 51% măcar 1,7 miliarde de lei.

După aceeaşi metodă de calcul, 51% din Complexul Energetic Oltenia valorează aproape 2,1 miliarde de lei. Fondul Proprietatea are 21,5 % din acţiunile acestei companii.

Adăugând şi valorile pachetelor deţinute de  acţionarii privaţi la Transelectrica şi Transgaz, valoarea participaţiilor neguvernamentale la companiile scoase la vânzare în acest an este de peste 11,7 miliarde de lei.

Veniturile din vânzări ar trebui să încaseze cel puţin 3,5 miliarde de lei, potrivit evalurării pachetelor după metoda cu care Fondul Proprietatea şi-a inclus propriile deţineri în portofoliu.

Multe piedici şi necunoscute pot încurca planurile Guvernului, pentru care nu este definitiv clar, încă, dacă, de pildă, cedarea majorităţii la Electrica şi CE Oltenia se va face prin majorare de capital sau dacă în joc va intra şi CE Hunedoara, deocamdată candidată la insolvenţă.

OMV Petrom nu a fost inclusă în calculele de mai sus, fiind deja de aproape 10 ani majoritar privată.

 

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...