Cât investesc antreprenorii în amenajarea unui spațiu HoReCa? Alin Trușcă, CEO EVOhoreca: Valoarea proiectelor s-a triplat față de perioada de dinaintea pandemiei, dar au scăzut ca număr

Valoarea proiectelor de amenajare a spațiilor din domeniul HoReCa aproape s-a triplat față de perioada de dinaintea pandemiei și depășește, în medie, 16.500 de euro, spune Alin Trușcă, CEO și fondator EVOhoreca. Anul trecut, prețurile din piață s-au stabilizat, în pofida fluctuațiilor de la început și a inflației crescute, urmând ca în 2024 acestea să mai crească, dar fără creșteri majore în lipsa unor factori destabilizanți.
Lidia Neagu - lun, 26 feb. 2024, 22:10
Cât investesc antreprenorii în amenajarea unui spațiu HoReCa? Alin Trușcă, CEO EVOhoreca: Valoarea proiectelor s-a triplat față de perioada de dinaintea pandemiei, dar au scăzut ca număr

”Piața este într-o dinamică continuă chiar dinainte de pandemie, dar are, într-adevăr, o dinamică aparte după perioada 2020-2022, cu toate evenimentele majore care au avut loc în această perioadă. Astfel, pe de o parte, unii jucători din industrie au preferat să se reorganizeze sau să își schimbe obiectul de activitate, în timp ce un procent destul de mare a înțeles că pentru a supraviețui trebuie să ofere clientului final o experiență cu un nivel ridicat de calitate. Acest lucru nu implică doar serviciile propriu zise, ci și conceptul de design, ambianța și toate elementele care fac parte din experiența clientului. Acest lucru a determinat o creștere a valorii per proiect, creștere ce s-a observat încă din 2022, dar a continuat și în 2023. Astfel, valoarea proiectelor depășește în medie 16.500 de euro, aproape o triplare față de proiectele anterioare pandemiei”, spune Alin Trușcă.

O altă tendință pe care acesta remarcat-o la clienții mari ai companiei este că, pentru proiectele noi, cererea de ofertă se face încă din faza de proiectare, spre deosebire de anii trecuți când aceasta venea odată cu finalizarea la roșu a proiectului. ”S-au mărit timpii între cererea de ofertă și conversie, însă proiectele sunt mai consistente și mai bine puse la punct. Investitorii lucrează tot mai mult cu arhitecți și designeri, iar acest lucru se cunoaște. Și o altă diferență vine din faptul că tot mai puțini clienți își doresc să vadă fizic produsele înainte de a face comanda, peste 70% fac direct comandă având informațiile de pe site, indiferent dacă vorbim de clienți noi sau clienți care revin la noi”, explică fondatorul EVOhoreca.

Compania a înregistrat o creştere de 10% a veniturilor în 2023, însă avansul vine ca urmare a majorării preţurilor din piaţă, în timp ce numărul de proiecte a fost mai mic decât cu un an în urmă.

”Foarte mulți clienți și-au dorit livrări rapide, după ce procesul de achiziție a durat destul de mult. Dar nu ne plângem. La finalul primelor nouă luni ale lui 2023 atinsesem cifra de afaceri din 2022, iar acum, când tragem linia pentru întreg anul estimăm o creștere de aproximativ 10%”, continuă Trușcă.

Segmentul cu o creștere rapidă anul trecut, de 20%, a fost cel al mobilierului pentru spații urbane și locuri de joacă, care a atins o cifră de afaceri de aproximativ 1 milion de euro.

Pe de altă parte, una dintre provocările anului a fost lipsa personalului calificat, echipa fiind subdimensionată pentru câteva luni.

Litoralul și Valea Prahovei, poli de creștere a pieței

Acesta estimează piața de amenajări HoReCa din România la peste 100 de milioane de euro anual, urmând să crească în acest an cu până la 20%.

”Observăm o dinamică destul de evidentă în orașele mari ale țării: Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța, Brașov, Craiova. Cu siguranță piața este în creștere, este o creștere de altfel organică, pentru că noi avem de recuperat față de alte țări din Europa pe zona HoReCa, mai ales pe partea de hoteluri. Litoralul și Valea Prahovei sunt în continuare poli de dezvoltare pe acest segment”.

În același timp, spre deosebire de clienții internaționali, care știu ce vor având o identitate clară a business-ului, clienții români testează idei noi și reamenajează complet spațiile.

”Am observat un lucru în general, nu neapărat o tendință, însă o caracteristică a pieței, care cred că este importantă. În cazul clienților externi proiectele merg mai repede în general pentru că aceștia știu deja ce vor. Au un proiect pe care îl împrospătează, însă o identitate clară a businessului. În România, încă testăm. Aproximativ 30% dintre clienții recurenți când revin la noi o fac pentru a da o față complet nouă spațiului amenajat. Sunt în căutarea rețetei perfecte, se reinventează periodic, se adaptează tendințelor. De exemplu, am observat anul acesta accentul pe mult verde, pe multe plante”, spune fondatorul EVOhoreca.

Ce urmează în 2024

Anul acesta, piața va fi caracterizată de tendințele, începute în 2023, legate de sustenabilitate și de integrare a tehnologiei, potrivit lui Alin Trușcă.

”Aș menționa personalizarea spațiilor pentru a oferi experiențe complete și locale clienților, integrarea tehnologiilor, sustenabilitate, în design și în materialele folosite, dar și o eficientizare a costurilor în contextul inflației și lipsei de forță de muncă. De asemenea, trendurile actuale în designul hotelurilor includ spații verzi, accentul pe conectarea cu natura și experiențe autentice care promovează arta și cultura locale. În plus, ce am observat deja este faptul că hotelurile nu se mai concentrează doar pe designul și funcționalitatea camerelor, ci încearcă să ofere clienților o experiență completă, amenajând spații de lucru și pentru socializare, o consecință de altfel a tendinței de a lucra remote, care se păstrează în anumite industrii”.

Tendințele arată o creștere a soluțiilor ce integrează tehnologia în amenajări, cu spații de comandă automatizate, dar și cu soluții ce țin customer service în amenajarea camerelor de exemplu. ”Și la noi a început implementarea unor astfel de soluții smart, însă cred că suntem încă departe de a avea recepții gestionate de roboți sau servire în restaurant cu ajutorul acestora, cum am văzut că se întâmplă în Japonia. Însă este evident că tehnologia, inclusiv partea de AI, va fi tot mai utilizată în industrie”, este de părere Trușcă.

La nivelul companiei, direcția de dezvoltare în 2024 va cuprinde linia de mobilier urban și locuri de joacă, portofoliul urmând să fie extins la peste 1.200 de produse.

Te-ar mai putea interesa și
Grupări armate din Gaza au furat 66 de milioane de euro de la Banca Palestinei, în urma unei serii de jafuri care au avut loc în aprilie
Grupări armate din Gaza au furat 66 de milioane de euro de la Banca Palestinei, în urma unei serii de jafuri care au avut ...
Forțe armate palestiniene, dintre care una pretinde că face parte din gruparea islamistă Hamas, au furat luna trecută un total de 66 de milioane de euro din seifurile mai multor sucursale bancare......
După Germania și Cehia, Polonia anunță la rândul său că a fost vizată de un atac cibernetic de proveniență rusă
După Germania și Cehia, Polonia anunță la rândul său că a fost vizată de un atac cibernetic de proveniență rusă
Polonia a anunţat că a fost la rândul său vizată de presupuse atacuri cibernetice atribuite unui grup rus numit APT28, ...
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a ...
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Statele Unite vor să ofere insulelor din Pacific o "alegere mai bună" decât China, chiar dacă Washingtonul singur nu ...