Cât lapte românesc a mai rămas în cutiile de la raft. Importurile au crescut cu aproximativ 40% în doar cinci luni

În primele cinci luni ale acestui an, din 100 de litri de lapte brut care au intrat pe porțile fabricilor pentru procesare, aproximativ 10,5 litri au fost din import, iar restul de la fermele din România. În perioada similară a anului trecut la 100 de litri de lapte procesat, aproximativ 9,6 erau din import.
Alina Stanciu - S, 01 aug. 2026, 16:18
Cât lapte românesc a mai rămas în cutiile de la raft. Importurile au crescut cu aproximativ 40% în doar cinci luni

România a importat în primele cinci luni ale acestui an 92.393 de tone de lapte brut, cu aproximativ 26.400 de tone sau 39,8% mai mult față de perioada similară a anului trecut, arată date ale Institutului Național de Statistică consultate de Economica.

Cantitățile s-au dus în procesare alături de cele de la fermierii locali, și ele în creștere de la 621.260 de tone în 2025 la peste 785.500 de tone în 2026 (plus 164.300 de tone), obținându-se lapte de consum, iaurturi, unt și brânzeturi, arată date ale Institutului Național de Statistică consultate de Economica.

”Chiar dacă ar fi mai simplu și mai ieftin să importăm lapte, considerăm că susținerea fermierilor locali și a economiei locale sunt mai importante decât oportunitățile de moment”, explica Athanasios Giannousis, Commercial Manager al Olympus Foods România.

Astfel, anul acesta, s-au pus pe piață în jur de 171.200 de tone de lapte de consum, cu 6,4% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, ponderea laptelui din import în totalul materiei prime folosite ajungând la 10,5%. Aceasta în contextul în care în primele cinci luni ale anului trecut, ponderea importurilor în totalul materiei prime folosite a fost de 9,6%.

Fabricile au produs în perioada analizată și mai multă smântână, respectiv în jur de 30.500 de tone (plus 6,9%), peste 102.800 de tone de iaurturi (plus 17,7%), peste 6.150 de tone de unt (plus 6,2%) și aproximativ 42.900 de tone de brânză de vacă (minus 2,4%).

În 2025, România a importat cu 13,2% mai mult lapte brut față de 2024, în timp ce cantitatea de lapte de vacă colectată de unitățile de procesare de pe piața internă a crescut cu 9,4%, potrivit INS.

Astfel, cantitatea de lapte brut importată a ajuns în anul 2025 la 183.893 de tone, cu 21.468 de tone mai mult ca în 2024, iar cantitatea de lapte brut colectată de pe plan intern a fost de 1,417 milioane de tone, un plus de 121.421 de tone față de anul precedent.

Citește și:

 

Te-ar mai putea interesa și
ANAR: Centrala de la Cernavodă mai poate funcționa la limită încă patru sau cinci zile. Statul a dispus luarea unor măsuri de urgență
ANAR: Centrala de la Cernavodă mai poate funcționa la limită încă patru sau cinci zile. Statul a dispus luarea unor ...
Nivelul Dunării în zona Cernavodă scade cu aproximativ 2-3 centimetri pe zi, iar în condiţiile actuale centrala poate funcţiona la limită încă patru-cinci zile, a afirmat directorul general......
Criza din Ceuta. Premierul Pedro Sanchez denunță atitudinea egoistă a unor țări din UE. 22 de state cer o videoconferință de urgență a miniștrilor de Interne
Criza din Ceuta. Premierul Pedro Sanchez denunță atitudinea egoistă a unor țări din UE. 22 de state cer o videoconferință ...
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a denunţat sâmbătă atitudinea "egoistă" a unor ţări din Uniunea Europeană faţă ...
AEI: Avem o penurie pe piața de carburanți sau se construiește o percepție care să justifice prețurile mari? Autoritățile trebuie să explica dacă există un deficit fizic de motorină în România
AEI: Avem o penurie pe piața de carburanți sau se construiește o percepție care să justifice prețurile mari? Autoritățile ...
Autorităţile ar trebui să comunice dacă există un deficit fizic de motorină pe piaţa din România şi să explice ...
Adrian Codîrlașu (CFA România), despre raportul Fitch: Ne-a trecut glonţul pe la ureche, poate chiar foarte aproape de ureche. Eu văd o înrăutăţire faţă de rapoartele anterioare
Adrian Codîrlașu (CFA România), despre raportul Fitch: Ne-a trecut glonţul pe la ureche, poate chiar foarte aproape de ...
Raportul Fitch indică o înrăutăţire a perspectivelor pentru economia românească, în condiţiile în care agenţia ...