Cât ne va costa referendumul

Guvernul va cheltui o sumă estimată la acest moment de 95 milioane lei pentru organizarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, banii urmând să fie alocaţi din Fondul de rezervă bugetară.
Economica.net - S, 07 iul. 2012, 08:04
Cât ne va costa referendumul

Ministrul delegat penmtru Administraţie Publică, Victor Paul Dobre, a confirmat că Guvernul va cheltui o sumă estimată la acest moment de 95 milioane lei pentru organizarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, banii urmând să fie alocaţi din Fondul de rezervă bugetară, potrivit Mediafax.

Guvernul s-a reunit sâmbătă dimineaţă în şedinţă extraordinară, pentru a adopta hotărârile de organizare a referendumului de demitere a şefului statului.

Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că Guvernul a calculat cheltuielile aferente referendumului de demitere a preşedintelui la circa 95 milioane lei, mai mult ca în 2007, dar în condiţiile în care sunt deschise secţii de vot şi în străinătate, urmând ca unele circumscripţii să fie „redesenate”.

În 2007, la primul referendum de demitere din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, Guvernul a anunţat costuri de 60 milioane lei pentru organizarea scrutinului.”În prezent, cheltuielile totale impuse de organizarea referendumului sunt estimate la aproximativ 95 milioane lei, dar în condiţiile în care vor fi deschise secţii de vot şi în străinătate, deja fiind realizate şi unele economii”, au arătat sursele citate.

Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a modificat Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor participanţi, elimină sintagma „la nivelul ţării” legată de voturile exprimate. Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a precizat astfel că a fost eliminată discriminarea prin care cetăţenii români, aflaţi în străinătate, nu puteau vota la referendum şi erau valabile doar voturile exprimate pe teritoriul naţional.
Sursele citate au mai declarat că unele circumscripţii electorale vor fi „redesenate”, pentru şedinţa de sâmbătă a Guvernului fiind pregătite şase proiecte de hotărâri pentru organizarea referendumului.
Parlamentul a stabilit ca referendumul să fie organizat la 29 iulie.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru formarea viitorului Guvern....
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează ...
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...