Cât plătesc prosumatorii pentru asigurarea locuinței și de ce e mai mult decât dacă nu ar avea fotovoltaice pe acoperiș

Numărul așa-numiților prosumatori a ajuns deja la 100.000, iar capacitatea totală instalată va ajunge la 1.500 de MW până la finalul acestui an, adică mai mult decât cele două reactoare nucleare de la Cernavodă. În acest context apar deja mai multe întrebări, iar una dintre ele este cât costă asigurarea locuinței pentru această categorie de clienți și de ce este ea mai scumpă decât în mod normal.
Şerban Buşcu - D, 03 dec. 2023, 21:35
Cât plătesc prosumatorii pentru asigurarea locuinței și de ce e mai mult decât dacă nu ar avea fotovoltaice pe acoperiș

„Am primit această ofertă pentru asigurarea locuinței + sistem fotovoltaic (4.8 kwp). Mi se pare cam mult pentru un sistem de €5.600/27.000 lei. Asigurarea acoperă TOATE fenomenele meteo. Asigurare obligatorie PAD: 130 lei/12 luni. Asigurare facultativă fără panouri fotovoltaice – Prima de asigurare 425,62 lei/12 luni , rata trimestrială: 106,41 lei. Asigurare facultativa  cu Panouri fotovoltaice _ riscuri generale – Prima de asigurare 614,62 lei/12 luni, rata trimestrială: 153,66 lei. Asigurare facultativă  cu Panouri fotovoltaice _riscuri generale + avarii accidentale – Prima de asigurare 830,62 lei/12 luni, rata trimestrială: 207,66 lei”.

Acest mesaj a fost postat de un prosumator pe un grup dedicat, iar semnele sale de întrebare sunt identice cu cele pe care le ridică oricare dintre prosumatorii care vor să își asigure locuința. Aflăm din acest mesaj că asigurarea locuinței este aproape de două ori mai scumpă în cazul caselor dotate cu panouri fotovoltaice decât în situația celor fără astfel de aparatură.

Înainte de a vă prezenta explicația oferită pentru Economica de unul dintre cei mai experimentați specialiști din piața asigurărilor, trebuie să menționăm că prețul asigurării PAD este stabilit prin lege și nu variază de la asigurat la asigurat, indiferent de dotările pe care le are locuința. Această asigurare acoperă strict riscurile de cutremur, inundație și alunecări de teren, în limita a 20.000 de euro per daună.

Asigurarea facultativă, pe de altă parte, acoperă alte riscuri, mult mai frecvente, cum ar fi daunele din inundație de conductă, daunele provocate bunurilor din locuință, daunele provocate vecinilor, daunele provocate de fenomene naturale altele decât cele acoperite de PAD (grindină, furtună etc) și, foarte important în cazul prosumatorilor, daunele din incendii.

Pe principiul oricărei asigurări, inclusiv al celei RCA

Din diversitatea riscurilor acoperite reiese și diferența de preț, pe un sistem similar cu cel aplicat oricărei forme de asigurare, inclusiv în cazul RCA. Cu cât riscurile sunt mai mari, cu atât și prețul este mai mare, astfel încât asigurătorul să își poată acoperi obligațiile din primele încasate. În cazul RCA, de exemplu, știm toți că șoferii mai tineri și cei care conduc mașini cu motoare cu capacitate clindrică ridicată plătesc mai mult, pentru că, statistic, produc mai multe daune. La fel șoferii care conduc în orașe aglomerate, de exemplu. În cazul prosumatorilor este vorba mai ales despre riscul de incendiu, care are o pondere importantă în formarea primei pentru asigurările property și care este, firesc, mai ridicat atunci când apar instalații electrice suplimentare, cum sunt cele din mecanismele fotovoltaice.

Explicația a fost oferită , pentru Economica, de Costin Tabacu, director tehnic asigurări generale la Groupama, liderul pieței de asigurări și unul dintre marii jucători din zona asigurărilor de locuință.

” Câteva informații legate de riscurile pe care le-am luat în calcul și specificul lor:

  • cele naturale – mult mai semnificative când vine vorba de panouri din cauza poziționării (putem vorbi de grindină ca exemplu dar nu numai, și altele)
  • cele accidentale – aici există un risc de extindere în special cand vine vorba de incediu.
  • cele de mai sus în condițiile montajului corect făcut plus întreținere cand si cum trebuie, unde am mai vazut ceva probleme. Bun, lucrurile sunt in evolutie, pe masura ce acumulam experienta vor mai apărea ajustări într-o direcție sau alta.”
Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Cum va arată noul drum la ieșire din București, DR1 – Vest Expres
VIDEO Cum va arată noul drum la ieșire din București, DR1 – Vest Expres
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu prezintă vineri imagini cu randări 3D ale viitorului drum radial DR1 - Vest Expres, al cărui studiu de fezabilitate a fost avizat joi......
Prima hartă naţională a performanţei spitalelor de stat, realizată de CNAS. Schimbare de paradigmă la CNAS: decizii bazate pe dovezi, nu pe ideologie politică
Prima hartă naţională a performanţei spitalelor de stat, realizată de CNAS. Schimbare de paradigmă la CNAS: decizii ...
"Astăzi lansăm o aplicație care oferă, pentru prima dată, o imagine clară de ansamblu asupra modului în care funcționează ...
Ce spune Comisia Europeană despre România în raportul anual privind statul de drept în UE
Ce spune Comisia Europeană despre România în raportul anual privind statul de drept în UE
Comisia Europeană a publicat vineri cel de-al şaptelea Raport anual privind statul de drept, document care analizează ...
Şefa româncă de la Comisia Europeană spune că Europa se poate decarboniza fără să-şi închidă fabricile – Declaraţiile Roxanei Mânzatu despre revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS)
Şefa româncă de la Comisia Europeană spune că Europa se poate decarboniza fără să-şi închidă fabricile – ...
Colegiul Comisarilor a adoptat, vineri, revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) ...