Cât primeşti dacă îl ameninţi cu moartea pe Obama

Un cetăţean uzbec a fost condamnat vineri, în Alabama (sudul Statelor Unite), la peste 15 ani de închisoare pentru că a ameninţat că îl va ucide pe preşedintele american, Barack Obama, pentru că a adus spijin material "terorismului" şi pentru deţinere ilegală a unei arme.
Economica.net - S, 14 iul. 2012, 08:14
Cât primeşti dacă îl ameninţi cu moartea pe Obama

Ulugbek Kodirov, în vârstă de 22 de ani, a pledat vinovat în februarie 2011. El a ajuns pe teritoriul Statelor Unite în 2009, folosind o viză de studiu, dar va fi repatriat din cauza sentinţei.

„Acest caz arată ameninţarea constantă pe care extremiştii violenţi o reprezintă în ţara noastră, şi demonstrează eforturile făcute de către forţele de ordine pentru ca aceşti extremişti să nu îşi atingă scopurile”, a declarat Lisa Monaco, adjunctul procurorului general pentru Securitatea Naţională.

Kodirov a fost arestat pe 13 iulie 2011, într-un motel din Alabama, în momentul când se pregătea să cumpere arme pentru a încerca să îl ucidă pe preşedintele Statelor Unite.

Un agent american sub acoperire a autorizat arestarea lui Kodirov.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...