Cât vor costa benzina şi motorina de la 1 ianuarie, după ce scade TVA şi se scoate acciza la carburanţi. Calcule detaliate

Impactul cumulat în preţul carburanţilor al scăderii TVA şi al scoaterii accizei de 7 cenţi pe litru este de 11%, de la 1 ianuarie 2016. Prin urmare, dacă raportăm la nivelul actual al preţurilor, putem spera că, de la anul, vom putea cumpăra motorină cu sub 5 lei pe litru
Economica.net - mar, 30 iun. 2015, 09:46
Cât vor costa benzina şi motorina de la 1 ianuarie, după ce scade TVA şi se scoate acciza la carburanţi. Calcule detaliate

De la 1 ianuarie 2016, potrivit noului Cod Fiscal votat de Parlament, TVA scade la 19% iar acciza de 7 cenţi pe litrul de carburanţi este eliminată. Prin urmare, distribuitorii de carburanţi îşi ajustează şi ei preţurile. Potrivit calculelor unuia dintre marii distribuitori de pe piaţa locală, ieftinirile vor fi de circa 11%, reprezentând impactul noii cote de TVA şi noului nivel de acciză. Toate calculele se fac raportând la preţul carburanţilor de ieri, 29 iunie, dintr-o staţie din Bucureşti(referinţă pentru ECONOMICA.NET).

Benzină

Preţ curent: 5,77 lei  – Preţ cod fiscal nou: 5,14 lei
Ieftinire: 10,80%
Impact acciză scăzută (lei): 0,33
Impact TVA redus (lei) 0,30
Total ieftinire benzină: 0,63 lei

Motorină

Preţ curent 5,54 lei  – Preţ cod fiscal nou 4,95 lei
Ieftinire: 11,10%
Impact acciză scăzută (lei) 0,33
Impact TVA redus (lei) 0,29
Total motorină:  0,62 lei

Astfel, din prima zi a anului viitor, benzina va costa 5,14 lei iar motorina 4,95 lei, în scădere cu 10,8%, respectiv, 11,1%.

TVA a fost crescută de la 19% la 24% în 2009. Acciza suplimentară de 7 cenţi pe litrul de carburanţi a fost introdusă în 1 aprilie 2014.

Taxele şi accizele datorate statului reprezintă mai mult de jumătate din preţul unui litru de carburant. Preţul petrolului, cursul de schimb, costurile de logistică sau marja companiilor petroliere constituie cealaltă jumătate, fiecare dintre aceste elemente influenţând mai mult sau mai puţin preţul de la pompă. Pe larg despre acest subiect, aici


Te-ar mai putea interesa și
Îmvinsă de Toyota în spectaculosul raliu din Argentina, Dacia se menține lider în clasamentul general
Îmvinsă de Toyota în spectaculosul raliu din Argentina, Dacia se menține lider în clasamentul general
Echipa Toyota Gazoo Racing W2RC a reușit să obțină primele două poziții pe podiumul etapei din Argentina a Campionatului Mondial FIA de Rally‑Raid. Dacia a trebuit să se mulțumească cu......
Benzinăriile Rompetrol și-au dublat profitul
Benzinăriile Rompetrol și-au dublat profitul
Rompetrol Downstream, segemntul de distribuție al carburanților din grupul Rompetrol (KMG International), a raportat pentru ...
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, ...
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...