Cât va fi inflaţia la sfârşitul acestui an. BNR a revizuit în creştere prognoza pentru sfârșitul lui 2026

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 5,5%, de la 3,9% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2026 şi anticipează că aceasta va ajunge la 2,9% la sfârşitul lui 2027, potrivit datelor prezentate marţi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
AGERPRES - mar, 19 mai 2026, 13:03
Cât va fi inflaţia la sfârşitul acestui an. BNR a revizuit în creştere prognoza pentru sfârșitul lui 2026

„La prognoză avem două lucruri pe care trebuie să vi le spunem. Vedeţi, la creşterea economică, cu datele de acum două săptămâni, când s-a realizat materialul, raportul asupra inflaţiei din mai, avem la nivelul Uniunii Europene o creştere semnificativ mai mică în 2027.

L-am citit azi dimineaţă pe comisarul pentru Economie, care spune că vor fi din nou revizuiri în sensul scăderii prognozei de creştere economică pentru acest an. Iar în ceea ce priveşte inflaţia, aceasta este mai mare. Tot el spunea ieri, eu l-am citit azi dimineaţă, că va revizui şi cifra de inflaţie. Deci probabil nu va fi 2,7%, poate că va fi 3% sau peste 3%. De fapt, şi în America a apărut acum două zile cifra de inflaţie de 3,8%, iar în Marea Britanie, 3%.

Deci impactul inflaţiei Ormuz este destul de mare. Aceasta este prognoza noastră refăcută şi discutată în mai multe şedinţe ale Comitetului de Politică Monetară. Avem uşoare presiuni inflaţioniste, care au fost amplificate. Am avut chiar o reţinere să apară în comunicatul nostru de acum câteva zile, dar spunem adevărul. S-a amplificat ideea că Banca Naţională prognozează creşterea inflaţiei, când, de fapt, fraza următoare era clară: inflaţia scade la jumătate, de la aproape 11% la aproximativ 5%.

Faptul că va creşte în mai şi iunie cu 0,1 – 0,3 puncte procentuale s-a amplificat la nivelul societăţii. Va creşte până prin iulie, probabil până la 11%, dar creşterile sunt mici, pentru că apoi, în iulie, august şi septembrie, vom avea deja o inflaţie de aproximativ 6%, iar spre sfârşitul anului, 5% şi ceva”, a declarat Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că prognoza se bazează pe datele disponibile în prezent. De asemenea, guvernatorul BNR a precizat că proiecţiile sunt strict condiţionate de ipoteze privind implicaţiile conflictului din Orientul Mijlociu şi revenirea la un minim de stabilitate politică şi guvernamentală, respectiv existenţa unui guvern, scrie Agerpres.

„Este posibil ca şi în Europa inflaţia să crească, nu neapărat la 5,5%. În sfârşit, s-ar putea să nu mai fim în toamnă campioni la inflaţie. Ne dorim acest lucru, dar nu depinde numai de noi”, a transmis Isărescu.

Citeşte şi

Guvernatorul Băncii Naţionale a României a susţinut marţi o conferinţă de presă pentru prezentarea noului Raport trimestrial asupra inflaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat luni că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, nu pentru ocuparea unor funcţii, ci având în vedere existenţa unor probleme......
Export-import România. Cu cât a crescut deficitul comercial al României în primele opt luni – date INS
Export-import România. Cu cât a crescut deficitul comercial al României în primele opt luni – date INS
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie -31 august 2026 a fost de 22,444 miliarde euro, mai mare ...
Ce face Nuclearelectrica pentru a reduce impactul scăderii debitului Dunării asupra centralei de la Cernavodă. Explicațiile șefului companiei
Ce face Nuclearelectrica pentru a reduce impactul scăderii debitului Dunării asupra centralei de la Cernavodă. Explicațiile ...
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă rămân oprite în perioada următoare, iar conducerea Nuclearelectrica spune că ...
VIDEO „Drumul Morții”: Au fost finalizate lucrările la giratoriul de pe DN2 de la Spătaru, Buzău
VIDEO „Drumul Morții”: Au fost finalizate lucrările la giratoriul de pe DN2 de la Spătaru, Buzău
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău anunță luni finalizarea lucrărilor de amenajare a sensului giratoriu ...