Cât va plăti industria românească pentru gaz la sfârşitul anului, când piaţa va fi 100% liberă

08 01. 2014
rovinari_termocentrala_86640000

Liberalizarea totală a pieţei de gaze pentru industrie se va face la un preţ estimat de 300 de dolari pe mia de metri cubi, la sfârşitul acestui an, mai mult cu circa 30% faţă de cel de acum, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE.

„Industria primeşte acum gaze la un preţ de coş de circa 228 de dolari mia de metri cubi, în condiţiile în care avem un procent de 80% gaz de intern şi 20% import. Estimăm că, peste un an, când se va încheia procesul de liberalizare al pieţei de gaze pentru consumatorii industriali, preţul va fi de 300 de dolari”, a precizat Havrileţ.

Potrivit calendarului de liberalizare convenit cu FMI şi UE, transformarea pieţei de gaze pentru consumatorii industriali într-o piaţă concurenţială se va face prin convergenţa preţurilor gazelor din intern cu cele de import şi are ca termen limită sfârşitul lui 2014. În prezent, gazele de intern costă circa 200 de dolari, în timp ce importurile se fac la circa 390 de dolari.

Pe de altă parte, liberalizarea pieţei de gaze are ca termen limită 2018, astfel încât nu poate fi prevăzut nivelul de convergenţă al gazelor produse local cu cele de import.

Industria primeşte gazele la un preţ de coş în care ponderea producţiei interne este, în perioada de iarnă de circa 80%, în restul anului fiind de 90%. Singurele importuri ale României provin din Rusia.

Coşul pentru populaţie este format în proporţie de 95% din gaze din producţia internă şi 5% importuri.

Consumul anual al României este de circa 12-13 miliarde de metri cubi. Cel mai mare consumator îl reprezintă industria îngrăşămintelor, cu circa 3,2 miliarde de metri cubi, urmat de populaţie, cu circa 2,8 miliarde de metri cubi. Producătorii majori de gaze din România sunt Romgaz şi Petrom.