Cât va produce „grânarul Europei” în următorii ani. Producțiile la grâu, porumb și orz ar putea scădea cu până la 12% an de an

16 10. 2023
seceta_44493200

Din caza secetei, fermierii europeni ar putea pierde, în medie, în fiecare an, până la 10% din producție, cele mai mari riscuri fiind localizate în Spania și România, potrivit primei ediții a Atlasului european al riscului de secetă, care evaluază riscurile pentru diferite sectoare și sisteme din UE în condițiile actuale și în scenariile climatice preconizate de +1,5°C, +2°C, +3°C în comparație cu perioada preindustrială.

Regiunea mediteraneană este cea mai expusă riscului din cauza unei tendințe clare de creștere a condițiilor de secetă cauzate de încălzirea globală, ceea ce se observă deja în Spania unde producțiile sunt  deja cu peste 5% mai mici în cazul culturilor de grâu și cu peste 10% în cazul  orz.

În România, ca și în restul zonei estice și vestice, s-ar putea resimți efecte mai complexe cauzate de dinamica uscării/umidificării și variabilitatea precipitațiilor.

„România se confruntă deja cu un risc relativ ridicat de secetă, iar proiecțiile arată o creștere a riscului în mai multe sectoare”, se mai specifică  în Atlas.

De altfel, cea mai mare reducere procentuală medie anuală a randamentului la hectar cauzată de secetei este estimată pentru Spania, România, sudul Italiei și Cipru.

Cele mai afectate culturi 

Având în vedere că este al patrulea cel mai mare producător de grâu din UE (conform producțiilor din 2022), România se va confrunta cu cele mai mari pierderi absolute de producție cauzate de secetă, se mai arată în documentul citat care pune Spania pe aproximativ aceeași poziție cu țara noastră din punct de vedere al riscului.

Anul trecut, unul extrem de secetos, România a recoltat, potrivit INS, 8,5 milioane de tone de grâu de pe 2,1 milioane de hectare, față de 10,4 milioane de tone cu un an în urmă, iar estimările analiștilor europeni nu sunt deloc îmbucurătoare – randamentele la hectar ar putea scădea, în medie, cu 5-7,5% în fiecare an.

Anul acesta, conform ultimelor date disponibile, producția de grâu a României a fost de 9,1 milioane de tone.

În pericol este și porumbul. Reducerea relativă medie anuală a randamentului porumbului din cauza secetei se va resimți cu precădere în Europa de Est și în special în România, mai spun experții.

Potrivit acestora, România „se evidențiază ca fiind principalul punct în cadrul Uniunii Europene cu o creștere substanțială a pierderii de producție de porumb (în tone) cauzate de evenimentelor de secetă”. Mai exact, conform estimărilor, fermerii români ar putea obține în fiecare an cu 10-12,5% mai puțin de pe fiecare hectar cultivat.

Anul trecut, România a produs 8,2 milioane de tone de porumb boabe, față de 14,8 milioane de tone în 2021.

De asemenea, pentru Spania, România, Grecia și sudul Italiei sunt estimate reduceri mari ale randamentelor și pentru cultura de orz. Reducerile medii anuale ar putea ajunge, în Sud și Sud-Estul României, până la 10-12,5%.

„România, în special,  prezintă deja riscuri relativ ridicate pentru mai multe sectoare, iar proiecțiile viitoare indică o creștere a acestor riscuri (de exemplu, pentru agricultură, aprovizionarea cu apă, hidroenergia, ecosistemele terestre și de apă dulce)”, se mai arată în raport.