Cât va rezista Guvernul Bolojan, în opinia lui Grindeanu. Ce spune şeful PSD despre o „alianţă cu AUR”

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a respins, miercuri, varianta ca social democraţii să facă un guvern cu AUR, menţionând că guvernul actual va "prinde martie 2027", după cum este prevăzut în protocolul coaliţiei.
AGERPRES - J, 25 sept. 2025, 09:02
Cât va rezista Guvernul Bolojan, în opinia lui Grindeanu. Ce spune şeful PSD despre o

Întrebat la Antena 3 CNN dacă există varianta ca PSD să facă un guvern cu AUR, în cazul în care nu s-ar mai înţelege în coaliţie, Grindeanu a spus: „Răspunsul scurt: nu”.

„Dezvolt. Faptul că în aceste luni noi am avut discursuri doar din acestea, hai să le zic, semiapocaliptice poate fi una din cauzele care au dus AUR la acest procent de 40%. De aceea am şi spus că e cazul ca, pe lângă măsuri de restructurări legate de administraţia centrală şi de alte lucruri care sunt necesare, să venim şi cu soluţii gen proiecte de relansare economică. Lucrurile acestea se fac argumentat”, a adăugat Grindeanu, scrie Agerpres.

El a spus că un exemplu bun a fost moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, care a fost respinsă în Camera Deputaţilor.

Potrivit lui Grindeanu, ministrul Mediului este „o ecologistă convinsă”, dar ea a înţeles argumentele PSD referitoare la faptul că programul de guvernare include că patru hidrocentrale trebuie să intre într-un proces rapid de avizare, de avize de mediu, neschimbându-şi principiile pe care le are.

„De partea cealaltă, n-am văzut la poziţiile AUR decât un spectacol, urcându-se pe un subiect pe care l-a adus în atenţia publică colegul meu Daniel Zamfir, care a văzut foarte bine – şi îl felicit încă o dată – acest subiect, a văzut că la Ministerul Mediului de o lună şi ceva e un dosar fără a fi aprobat şi, prin ceea ce s-a întâmplat astăzi, lucrurile au intrat pe făgaşul normal. Asta este să faci lucruri versus a te urca pe nişte subiecte şi a face o opoziţie din asta live pe TikTok”, a adăugat Grindeanu.

Întrebat dacă acest guvern va prinde Anul Nou, Grindeanu a spus: „Prindem martie 2027, aşa scrie în protocol”.

„Acum, întăresc ceea ce a spus Olguţa (Vasilescu – n.r.), protocolul este între PSD cu sau fără Grindeanu, cu sau fără Olguţa, cu sau fără Victor Negrescu, PNL cu sau fără Bolojan, cu sau fără Nazare sau cine mai vreţi, USR cu sau fără Fritz, cu sau fără Moşteanu şi UDMR cu sau fără… aici e mai greu că Kelemen Hunor pare că e veşnic”, a evidenţiat Grindeanu.

El a mai subliniat că este convins că toate forţele din coaliţie au înţelese că punctele de vedere ale PSD, principalul partid parlamentar, nu pot fi ignorate.

„N-a fost o perioadă simplă. N-au fost trei luni simple. De asemenea, ce trebuie să se înţeleagă despre PSD am spus mai devreme: dacă ignori părerile unui partid cu forţa PSD, atât pe plan local, cât şi pe plan naţional, nu trebuie să te aştepţi că ai un drum lin. Eu cred că toată lumea a înţeles din coaliţie cum stau lucrurile şi sunt optimist din acest punct de vedere, luând în considerare ceea ce s-a întâmplat în această săptămână cu cel puţin două exemple: plafonarea adaosului şi hidrocentralele”, a mai menţionat liderul interimar al PSD.

Te-ar mai putea interesa și
Fundaţia Română a Inimii lansează campania „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
Fundaţia Română a Inimii lansează campania „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
Obiectivul campaniei este ca, până în anul 2030, cel puțin 50% dintre pacienții cu colesterol crescut să își atingă țintele terapeutice....
VIDEO Mai e puțin până vin la țărm primele gaze noi din Marea Neagră. Cum arată acum platforma Neptun din largul mării și ce drum a parcurs până acolo
VIDEO Mai e puțin până vin la țărm primele gaze noi din Marea Neagră. Cum arată acum platforma Neptun din largul mării ...
Neptun Deep, cel mai important proiect energetic al României, va livra primele gaze cel mai târziu la jumătate anului ...
SASFleet Tracking lansează Safe Drive AI, prima soluție de pe piața locală care analizează cu ajutorul AI costurile asociate stilului de condus. Produsul este destinat deținătorilor de flote auto
SASFleet Tracking lansează Safe Drive AI, prima soluție de pe piața locală care analizează cu ajutorul AI costurile ...
SASFleet Tracking, companie parte din Grupul AROBS, specializată în soluții de monitorizare și management al flotelor ...
Stellantis va suspenda producția în trei fabrici din Franța, din cauza lipsei de baterii pentru mașinile electrice
Stellantis va suspenda producția în trei fabrici din Franța, din cauza lipsei de baterii pentru mașinile electrice
Grupul auto franco-italian Stellantis a anunţat marţi că va suspenda producţia la trei dintre fabricile sale din Franţa ...