Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties

One United Properties are un nou director financiar din decembrie. Cătălin Jalobă îl înlocuiește pe Cosmin Samoilă.
Andrada Ghira - vin, 16 oct. 2026, 11:27
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties

One United Properties (BVB: ONE) are un nou director financiar. Cătălin Jalobă va prelua funcția din 17 decembrie 2026.

Cătălin Jalobă are peste 20 de ani de experiență în sectorul imobiliar, în finanțare, investiții, evaluare și dezvoltare.

Din 2017 ocupă funcția de Head of Real Estate Finance în cadrul Băncii Comerciale Române (BCR), parte a Erste Group. A structurat și derulat tranzacții de finanțare imobiliară ce depășesc 2,3 miliarde de euro, a coordonat credite sindicalizate la care au participat bănci europene și a supervizat structurile de finanțare, relația cu finanțatorii și monitorizarea portofoliului.

Între 2014 și 2017, Cătălin Jalobă a fost Head of Valuation Advisory / Business Development la JLL, unde a coordonat activități de evaluare și analiză de peste 4,5 miliarde de euro pe an și a oferit consultanță pentru portofolii imobiliare instituționale. Între 2010 și 2014 a fost general manager al Price Invest, poziție în care s-a concentrat pe evaluare, consultanță pentru bănci și restructurare. La începutul carierei a ocupat pozițiile de Expansion Manager la OBI România, Country Manager la Arco Capital și Real Estate Appraiser / Consultant la CBRE.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Guvernul vrea să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru reducerea pierderilor de apă
Program guvernare – Guvernul vrea să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru reducerea pierderilor de apă
Guvernul intenţionează să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru lucrări de retenţie, protecţie şi reducerea pierderilor de apă şi 800 de milioane de euro pentru canalizare şi......
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe ...
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...