Catalyst România a preluat 23% din acţiunile Simartis Telecom, prin majorare de capital

Economica.net
18 03. 2014

,,Investiţia se va realiza în două etape, prima tranşă a banilor urmând a sosi această săptămână, a doua urmând să fie virată după ce vor fi atinse unele obiective. Valoarea investiţiei este confidenţială’, a spus Mihai Sfinţescu.

Obiectivele prioritare ale Simartis Telecom după infuzia de capital sunt creşterea vânzărilor la nivel internaţional prin dezvoltarea echipei proprii şi a reţelei de parteneri precum şi realizarea de venituri în valoare de două milioane de euro în 2014, în creştere de la 1,4 milioane de euro în 2013.

,,Pieţele ţinte pentru noi în 2014 sunt ţările din America Latină, Africa, Asia şi CIS. Compania are, în prezent, 15 clienţi permanenţi, pe trei continente’, a spus Alexandru Voiculescu, fondator şi vicepreşedinte al companiei Simartis Telecom.

Catalyst România este primul fond de private equity dedicat României, finanţat în principal de Fondul European de Investiţii (FEI) prin initiaţiva JEREMIE (Joint European Resources for Micro to medium Enterprises), ca parte a Programului Operaţional Sectorial ,,Creşterea Competitivităţii Economice’, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Catalyst România finanţează, cu investiţii cuprinse între 200.000 de euro şi 2 milioane de euro IMM-uri autohtone care activează în special în domeniile TMT(Tehnologie – Media-Telecom). Alături de FEI, care prin JEREMIE este cel mai mare contributor la capitalul Catalyst, au mai angajat investiţii în fond şi BT Asset Management, companie membră a Grupului Financiar Banca Transilvania, 3TS Capital Partners, precum şi alţi investitori privaţi. Fondul este administrat de 3TS Capital Partners.

Principala misiune a Fondului European de Investiţii (FEI) este de a susţine IMM-urile europene, sprijinind accesul acestora la finanţare. FEI creează şi dezvoltă instrumente de capital de risc, de garantare şi microfinanţare specifice acestui segment de piaţă. În acest sens, FEI promovează obiectivele Uniunii Europene în sprijinul inovării, cercetării şi dezvoltării, antreprenoriatului, creşterii şi creării de locuri de muncă. Investiţiile totale nete ale FEI în fonduri private equity se ridicau la peste 7,9 miliarde euro la sfârşitul anului 2013.