Catastrofa aeriană din India. Povestea miraculoasă a singurului supravieţuitor din prăbușirea avionului Boeing 787 Dreamliner

Vishwash Kumar Ramesh, singurul supravieţuitor al avionului care s-a prăbuşit joi imediat după decolarea de pe aeroportul Ahmedabad din nord-vestul Indiei, a povestit vineri la televiziunea naţională DD cum s-a salvat, transmite France Presse.
AGERPRES - vin, 13 iun. 2025, 13:12
Catastrofa aeriană din India. Povestea miraculoasă a singurului supravieţuitor din prăbușirea avionului Boeing 787 Dreamliner

Împreună cu 12 membri ai echipajului şi alţi 229 de pasageri, cetăţeanul britanic de origine indiană, în vârstă de 40 de ani, se îmbarcase, împreună cu fratele său, la bordul avionului Boeing 787 cu destinaţia aeroportul Gatwick din Londra, scrie Agerpres.

Locuitor al oraşului Leicester din centrul Marii Britanii, el a fost singurul ocupant al aeronavei „Dreamliner” care a scăpat de dezastru, conform Press Association.

Potrivit ultimului raport publicat de poliţia locală, echipele de salvare au scos în total 265 de cadavre carbonizate din epava avionului şi din ruinele clădirilor lovite la sol.

Ramesh se afla în partea din stânga faţă a aeronavei, pe locul 11 A, aproape de una dintre ieşirile de urgenţă, a relatat presa locală pe baza biletului de îmbarcare pe numele său care a fost afişat după accident.

„Totul s-a întâmplat în faţa ochilor mei şi încă nu-mi vine să cred cum am scăpat cu viaţă”, i-a spus el unui jurnalist de la canalul DD de pe patul de spital.

Potrivit informaţiilor publicate după accident de către autorităţile aviaţiei civile indiene, aeronava a decolat de pe pista 23 a aeroportului Ahmedabad la ora locală 13:39 (08:09 GMT).

– Am crezut că o să mor” –

„La doar un minut după decolare, brusc (…) am simţit că suntem blocaţi, că ceva nu este în regulă”, a povestit Ramesh.

„Apoi, dintr-o dată, s-au aprins lumini verzi şi albe peste tot în avion (…) avionul părea să accelereze şi să se îndrepte direct spre ceea ce s-a dovedit a fi o locuinţă. Am văzut cu ochii mei întregul accident”.

Avionul Air India 787 a căzut peste mai multe clădiri dintr-o zonă rezidenţială situată în prelungirea pistei aeroportului, între care un cămin în care locuiau studenţi şi medici de la un spital din apropiere.

Imaginile difuzate imediat după aceea au arătat cum avionul, cu rezervoarele de combustibil pline cu kerosen, a explodat într-o imensă minge de foc portocalie.

„La început am crezut că voi muri”, a continuat pasagerul, „dar când am deschis ochii mi-am dat seama că sunt încă în viaţă”.

„În faţa mea, am văzut o însoţitoare de bord, bărbaţi şi femei (…) Mi-am desfăcut centura de siguranţă şi am încercat să mă salvez. Şi asta am reuşit să fac”, spune el, evident încă surprins de norocul şi soarta sa.

„Cred că partea pe care mă aflam eu nu era blocată. Era mai aproape de pământ şi era mai mult spaţiu”, explică el. „Când uşa mea s-a deschis, am văzut acel spaţiu şi mi-am spus că pot aluneca afară. Aşa că am făcut-o”.

Videoclipurile distribuite pe reţelele sociale în orele care au urmat dezastrului îl arată pe Vishwash Kumar Ramesh, cu tricoul însângerat, şchiopătând pe o stradă.

„Mâna stângă mi-a fost uşor arsă, iar o ambulanţă m-a dus la spital”, conchide el, fără a da alte detalii despre salvarea sa.

Vineri dimineaţă, el a avut o scurtă convorbire cu prim-ministrul Narendra Modi, care a venit la locul dezastrului şi la patul răniţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...