Câte procese au băncile cu Protecţia Consumatorilor pe clauze abuzive. Cifre în premieră

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor comunică în premieră, pentru ECONOMICA.NET, numărul de procese pe care le poartă sau le-a purtat în instanţă cu băncile pe clauze abuzive: peste 600.
Mihai Banita - lun, 01 oct. 2012, 21:19
Câte procese au băncile cu Protecţia Consumatorilor pe clauze abuzive. Cifre în premieră

În 2010, OUG 50 (sau Ordonanţa creditelor) a stârnit un proces nemaiîntâlnit în România: clienţii au început să depună plângeri la Protecţia Consumatorilor sau să cheme în instanţă băncile din pricina clauzelor abuzive din contracte.

Legea nu s-a aplicat decât câteva luni celor care aveau credite în derulare, fiind ulterior modificată în Parlament. Însă, una dintre legile mai vechi, 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, permitea consumatorilor să reclame neregulile costisitoare din contractele de credit.

Pe această lege s-au bazat, în principal, aproape toate procesele împotriva băncilor de până acum, precum şi cele mai multe reclamaţii împotriva băncilor.

ANPC a înregistrat din 2010 şi până acum 664 de procese cu băncile având ca suport legea 193/2000, potrivit informaţiilor furnizate ECONOMICA.NET de către Autoritate. Într-un proces pot fi înregistraţi mai mulţi consumatori – chiar câteva zeci – astfel că numărul clienţilor implicaţi este mai mare. Din cele 664 de dosare înregistrate, au fost finalizate 350: ANPC, alături de consumatori, a câştigat 280 de procese, în timp ce 70 de procese au fost pierdute. Alte 314 dosare se află încă pe rolul instanţelor.

Legea 193/2000 a fost modificată la începutul lunii august. Noile prevederi adăugate legii permit ANPC sau unei Asociaţii pentru protecţia consumatorilor să conteste în instanţă legalitatea unor clauze din contractele cu profesioniştii, iar dacă acestea se dovedesc a fi abuive, atunci instanţa va obliga la eliminarea lor din toate contractele de credit, dat fiind caracterul preformulat al acestor contracte. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ANPC şi/sau Asociaţiile trebuie să urmeze anumite proceduri, în privinţa instanţei sesizate, de pildă, despre care ECONOMICA.NET a scris aici.

Legea modificată se aplică doar proceselor nou deschise. Din data de 3 august la ANPC au fost înregistrate 60 de plângeri împotriva băncilor la nivelul ţării, niciuna însă în Bucureşti. Acestea au potenţialul de a ajunge în instanţă şi de a duce la modificarea a zeci de mii de contracte de credit, dacă ANPC decide să sesizeze Tribunalul din raza sediului băncii – pentru aproape toate băncile, sediul este în Bucureşti.

Reprezentanţii ANPC nu au specificat care sunt băncile împotriva cărora s-au depus plângerile din ultimele două luni.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există – date luni, 13 aprilie 2026
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există ...
Traficul auto este foarte aglomerat, luni, în jurul orelor 13:00, iar circulaţia se desfăşoară îngreunat pe DN 1, pe direcţia Braşov - Bucureşti, începând cu localitatea Predeal, a......
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în Orientul Mijlociu
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în ...
China a cerut luni restabilirea unei navigaţii "fără obstacole" în Strâmtoarea Ormuz, la câteva ore înainte de blocarea ...
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” pentru redeschiderea culoarului
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” ...
Franţa şi Regatul Unit vor organiza "în zilele următoare o conferinţă cu ţările dispuse să contribuie" la o "misiune ...
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Prețul mediu pentru un apartament în marile orașe din România a trecut în luna martie pentru prima oară pragul de 2.000 ...