Câți bani a pierdut, în medie, un român în fraude pe internet, în 2024. La nivel global, pagubele depășesc 1.000 de miliarde de dolari

Platforme precum WhatsApp, Instagram sau Gmail sunt folosite frecvent de escroci care încearcă să te păcălească și să îți fure banii. De foarte multe ori, atacurile lor sunt reușite. Costul financiar este enorm și a fost estimat la peste 1.000 de miliarde de dolari anul trecut. Deși cetățenii din state foarte dezvoltate precum SUA sau Elveția pierd cei mai mulți bani, românii sunt, de asemenea, pe lista celor păcăliți.
Lidia Neagu - J, 06 feb. 2025, 22:06
Câți bani a pierdut, în medie, un român în fraude pe internet, în 2024. La nivel global, pagubele depășesc 1.000 de miliarde de dolari

La nivel mondial numai în 2024 au dispărut din conturile victimelor 1,03 trilioane de dolari, potrivit unui raport realizat de Global Anti Scam Alliance (GASA). În timp ce pierderea medie estimată pe victimă a fost cea mai mare în țări mai bogate precum Statele Unite (3.520 de dolari pe victimă) și Danemarca (3.067 de dolari), în România, oamenii au pierdut, în medie, 512 dolari per capita, la egalitate cu Italia și peste Polonia (440 de dolari) sau Belgia (381 de dolari).

Potrivit GASA, țările în curs de dezvoltare economică se confruntă cu un impact mai mare. Pakistanul a pierdut 4,2 % din PIB din cauza înșelătoriilor, în timp ce Kenya și Africa de Sud au pierdut 3,6 % și, respectiv, 3,4 %. Prin comparație, în Franța și Germania, pierderile pe țară s-au situat în jurul valorii de 0,2% din PIB.

În pofida acestor pierderi uriașe, doar 4% dintre păgubiți spun că au reușit să își recupereze pierderea, 22% nici măcar nu au încercat, în timp ce 59% spun că au încercat dar fără succes și 70% nici măcar nu au raportat frauda către poliție. Mai mult, o parte dintre aceștia au căzut victime din nou. În România, procentul se ridică la 15%, unul dintre cele mai scăzute dintre țările analizate. Oamenii din Belgia, Malaezia și Tailanda sunt printre cei care au cel mai mare risc de a deveni victime în mod repetat.

Aproape jumătate din populația lumii se confruntă cu o tentativă de fraudă cel puțin o dată pe săptămână. Cele mai populare canale de comunicare alese de atacatori sunt prin text/mesaje SMS, urmate foarte îndeaproape de apeluri telefonice, în peste 60% din cazuri. Alte metode de contact sunt prin e-mail, aplicații de mesagerie instant, postări pe social media, publicitate digitală și marketplace-uri online. Autorii mai notează că aproape jumătate din toate escrocheriile au loc la mai puțin de o zi după contact și doar 3% la mai mult de un an de zile.

Fraudele de achiziții și investițiile false sunt printre cele mai utilizate forme prin care hakerii sustrag bani. Urmează furtul de identitate, prezentarea de job-uri și acte de caritate.

Raportul a luat în considerare răspunsurile a peste 58.000 de respondenți din 42 de țări, inclusiv România.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat în această dimineață prețul benzinei și motorinei în stațiile Petrom și OMV. Motorina a depășit astfel din nou 10......
Europenii trataţi în România ne sunt datori cu 45 de milioane lei pentru serviciile medicale primite în sistemul nostru sanitar. Din Italia avem de recuperat cei mai mulţi bani – analiză
Europenii trataţi în România ne sunt datori cu 45 de milioane lei pentru serviciile medicale primite în sistemul nostru ...
România avea de încasat, la începutul anului 2026, puţin peste 45 de milioane de lei de la statele din Europa din care ...
TAROM suspendă pe timp de iarnă zborurile spre o capitală europeană de top: Motivul din spatele deciziei
TAROM suspendă pe timp de iarnă zborurile spre o capitală europeană de top: Motivul din spatele deciziei
Compania națională TAROM suspendă pe timp de iarnă la zborurile spre Roma pentru că nu e rentabilă, a transmis compania ...
Panourile fotovoltaice au adus Europei economii de 30 de miliarde de euro în cele șase luni de când a început războiul din Iran
Panourile fotovoltaice au adus Europei economii de 30 de miliarde de euro în cele șase luni de când a început războiul ...
Energia solară a a adus Europei economii de peste 30 de miliarde de euro prin evitarea importurilor de gaze în cele șase ...