Câţi bani au cheltuit europenii pe droguri ilegale

Economica.net
26 11. 2019
2007_russia_drugs_18127800

Conform raportului anual publicat de EMCDDA, piaţa totală de narcotice din UE a avut o valoare de cel puţin 30 miliarde euro în 2017, în creştere faţă de 24 miliarde euro în 2013. Comparativ, piaţa globală pentru droguri ilegale este estimată undeva între 426 şi 652 miliarde dolari, însă EMCDDA precizează că estimările sale privind piaţa din UE sunt unele „conservatoare”.

Cea mai mare pondere din piaţa drogurilor din UE o au vânzările de canabis, 39% din piaţa totală, în creştere faţă de 38% în 2013, veniturile de 11,6 miliarde euro pe care le generează pentru organizaţiile criminale depăşindu-le pe cele de pe pieţele legale. Potrivit unor date oficiale, magazinele de profil din California, cea mai mare piaţă mondială pentru canabis legal, au avut venituri în valoare de aproximativ 2,5 miliarde dolari.

Al doilea cel mai consumat drog ilegal din UE este cocaina, cu vânzări în valoare de cel puţin nouă miliarde euro în 2017, în timp ce piaţa heroinei a avut o valoare de peste şapte miliarde euro.

„Piaţa europeană a drogurilor este din ce în ce mai caracterizată de consumatori care au acces la o gamă variată de produse foarte puternice şi cu un grad ridicat de puritate”, precizează raportul EMCDDA. Acest lucru reflectă un nivel ridicat al producţiei mondiale, în condiţiile în care producţia de cocaină în America Latină şi cea de heroină în Afganistan sunt estimate la un nivel istoric.

Raportul menţionează, de asemenea, o serie de metode sofisticate de spălare a banilor proveniţi din vânzarea de droguri, inclusiv prin intermediul criptomonedelor. Bitcoin rămâne cea mai populară monedă virtuală pentru infractori, însă unele state UE au identificat şi o utilizare crescută a unor monede electronice care garantează o mai mare anonimitate, precum monero şi zcash.

De asemenea, EMCDDA a reiterat riscurile de spălare de bani pe care le ridică bancnotele cu valoare mare, precum cele de 200 şi de 500 de euro. Tocmai din cauza îngrijorărilor cu privire la posibilitatea utilizării în spălarea de bani, bancnota de 500 de euro nu mai este emisă de Banca Centrală Europeană, însă bancnotele care sunt în circulaţia sunt acceptate ca mijloace legale de plată.