Câți prosumatori are Hidroelectrica

29 03. 2024
fotovoltaice casa

“Numărul prosumatorilor a crescut exponențial datorită implementării sistemului de contractare automatizat din portalul de contractare”, arată Hidroelectrica în raportul anual pe 2023 al companiei, care urmează să fie aprobat de acționari în luna aprilie.

Astfel, de-a lungul anului 2023, și Hidroelectrica, la fel ca și alți furnizori mari din România, a raportat o eplozie a numărului de prosumatori. Dacă în ianuarie 2023 erau 5.800 de prosumatori, în decembrie 2023 compania a raportat 20.600, deci numărul prosumatorilor Hidroelectrica a crescut de trei ori și jumătate. Iată o evoluție grafică a creșterii:

Practic, dat fiind că, la finalul anului 2023, în România erau 110.000 prosumatori, conform datelor ANRE, rezultă că un prosumator din cinci din România avea contract cu Hidroelectrica. O pondere mult mai mare decât dacă am socoti cota Hidroeletrica pe segmentul consumatorilor casnici, unde are 540.000 de clienți în condițiile în care numărul total de clienți casnici se apropie de nouă milioane.

Totuși, prosumatorii Hidrolectrica nu sunt printre cei mai fericiți. Asta pentru că, pe de o parte, compania are încă mari întârzieri în emiterea facturilor către clienți (deci inclusiv facturile către prosumatori). Pe de altă parte, dat fiind prețul mai mic de la compensare, pentru ce se injectează în rețea, vor primi mai puțin decât în cazul altor furnizori.