Câţi români aveau locuinţa conectată la canalizare la finalul lui 2023 – date INS

Peste 11,4 milioane de locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare anul trecut, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate miercuri.
AGERPRES - mie, 26 iun. 2024, 10:11
Câţi români aveau locuinţa conectată la canalizare la finalul lui 2023 - date INS

În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 11.176.443 persoane, reprezentând 58,7% din populaţia rezidentă a ţării, cu 114.011 persoane mai mult decât în anul 2022. Creşterile au fost determinate de racordarea populaţiei la reţelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcţiune a unor noi staţii de epurare a apelor uzate, scrie Agerpres.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemele de canalizare, în total populaţie rezidentă, s-a înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (95,4%), urmată de regiunea Centru (72,7%) şi Vest (71,9%).

Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (40,3%), Sud-Muntenia (41,8%) şi Sud-Vest Oltenia (51,7%).

În anul 2023, în mediul urban populaţia conectată la canalizare a fost de 9.828.927 persoane, reprezentând 98,9% din populaţia rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 1.622.102 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 17,8% din populaţia rezidentă rurală a României.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti în Marea Neagră şi apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe......
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...