CBRE, desemnat de One United ca property manager al One Tower şi One Mircea Eliade, parte a proiectului One Floreasca City din nordul Capitalei

Economica.net
29 11. 2019
one_floreasca_city2_35734600

One Tower, parte a proiectului One Floreasca City, este amplasat în zona de nord a Bucureștiului și are 16 etaje, cu o suprafață închiriabilă totală de 24.000 mp. Clădirea de birouri se află în curs de dezvoltare și urmează să fie livrată în trimestrul al doilea din 2020. Tot parte a proiectului One Floreasca City, complexul rezidențial One Mircea Eliade este compus din trei blocuri turn, cu 15, respectiv 20 de etaje și totalizează 247 de apartamente.

 „Ne propunem să redefinim dezvoltările clasice imobiliare prin conceptul Flex Well Tech: spații flexibile, care facilitează accesul la zone verzi și oferă o varietate de servicii privind sănătatea și bunăstarea angajaților, construite după ultimele standarde tehnologice. Ne dorim ca experiența chiriașilor de birouri, cât și a clienților rezidențiali să fie una peste așteptări, iar în acest sens am luat decizia numirii unui property manager încă din faza de construcție”, spune Mihai Păduroiu, CEO, Office Division, One United Properties.

În România, departamentul de administrare a proprietăților al CBRE a fost înființat la finele anului 2013, iar în prezent depășeste 800.000 mp, printre care se numără, pe lângă noile proiecte One Tower și One Mircea Eliade și centrele comerciale Sun Plaza București, VIVO! Cluj, VIVO! Constanța și clădirile de birouri Timpuri Noi Square, Aviatorilor 8, Floreasca Business Park, Lakeview, Green Gate, Campus 6.1 sau Victoria Park. În plus, la portofoliul comercial al CBRE România se adauga 247 de apartamente din segmentul high-end.

În afara departamentului din România, CBRE administrează, la nivelul Europei Centrale și de Est, o suprafață totală de șase milioane de metri pătrați, dintre care  peste 2,5 milioane de metri pătrați se găsesc în clădiri de birouri.