CC va analiza tardivitatea aprobării legii privind acordarea unor facilităţi SC Petromidia

Economica.net
25 09. 2012
petromidia_42189700

CC ia în discuţie obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 248/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 64/1998 privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare, în scopul privatizării Societăţii Comerciale Petromidia SA Constanţa, sesizare formulată de preşedintele României.

În 21 martie 2011, preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului legea de aprobare a OUG privind acordarea unor facilităţi pentru privatizarea Petromidia SA Constanţa, solicitând respingerea acesteia pentru că Ordonanţa şi-a produs deja efectele juridice prin semnarea contractului de privatizare.

Legea are ca obiect aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 248/2000 prin care se acordau SC Petromidia facilităţi la plata unor obligaţii bugetare şi a altor obligaţii către Ministerul Finanţelor, menţiona şeful statului în cererea de reexaminare.

„Această reglementare avea ca scop transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni reprezentând 69,991 la sută din capitalul social al SC Petromidia SA Constanţa către investitorul cu care Fondul Proprietăţii de Stat a negociat şi a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor respective. Deoarece Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 248/2000 şi-a produs deja efectele juridice prin semnarea contractului de privatizare a SC Petromidia SA Constanţa, considerăm că aprobarea acesteia prin lege nu mai este oportună. Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimise spre promulgare, în sensul respingerii Ordonanţei de urgenţă 248/2000, ţinând cont de motivele invocate”, explica Preşedinţia.

Totuşi, legea de aprobare a fost adoptată, astfel că preşedintele a trimis-o Curţii Constituţionale să decidă asupra constituţionalităţii ei.