CCR a decis că o prevedere privind interzicerea executării silite în cazul indemnizației lunare de creștere a copilului este neconstituțională

07 04. 2021
ccr3_07401600_62741800

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi.

„Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.20 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor sunt neconstituționale, cu referire la indemnizația pentru creșterea copiilor prevăzută la art.2 alin.(1) din acest act normativ”, se precizează în comunicatul CCR.

Judecătorii Curții au constat că dispozițiile neconstituționale au următoarea redactare: „Drepturile prevăzute de prezența ordonanță de urgență nu pot fi urmărite silit decât în vederea recuperării, conform legii, a sumelor încasate necuvenit cu acest titlu”.

Decizia este definitivă şi general obligatorie, iar argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.