CCR a decis pentru a doua oară că este constituțională blocarea vânzării acțiunilor pe care statul le deține la diverse companii

09 12. 2020
ccr3_07401600_62741800

Această decizie luată de Curte este definitvă și general obligatorie. Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Este a două oară când judecătorii CCR se pronunță direct sau indirect cu privire la constituționalitatea blocării vânzării acțiunilor pe care Statul Român le deține la diverse companii.

În primă instanță, CCR a decis în data de 14 iulie, cu majoritate de voturi, să respingă că neîntemeiată sesizarea de neconstituționalitate formulată deputații aparținând grupului parlamentar al Partidului Național Liberal cu privire la dispoziţiile Legii nr.173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în data de 10.06.2020 și prevede instituirea unui moratoriu pentru o perioada de doi ani cu privire la înstrăinarea de către stat a participațiilor pe care le deține la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută.
„Se suspendă pentru o perioadă de doi ani orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile la care statul are calitatea de acţionar, începute anterior intrării în vigoare a prezenței legi. Dispoziţiile nu se aplică operaţiunilor post-privatizare şi operaţiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participaţiilor deţinute de stat s-a realizat”, se precizează în proiectul de lege. Camera Deputaților a fost for decizional, iar proiectul de lege a fost adoptat cu 199 de voturi pentru, 89 împotriva și trei abțineri.

A urmat un ping – pong legislativ între Guvern și Parlament, Executivul dând în data de 1 octombrie 2020 OUG nr.166/2020, prin care s-a modificat articolul 1 al Legii Nr.173/2020.

Astfel în loc de: „Se interzice, pentru o perioada de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută.”, în „Se suspendă, pentru o perioada de 2 ani orice operațiuni privind înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, precum și la alte societăți la care statul are calitatea de acționar, aflate în curs de realizare”.

Guvernul a justificat adoptarea acestei OUG prin faptul că Legea ar fi creat un caracter discriminatoriu între actorii economicei de stat și cei privați, riscul fiind neputință dezvoltării afacerilor deținute de stat sau neputință de a implementa proiecte majore cu impact social.

Ulterior, Parlamnetul a adoptat o lege prin care a fost respinsă OUG care modifica Legea Nr.173/2020. La rândul său, Guvernul a constestat la CCR Legea de respingere, contestare pe care Curtea a respins-o astăzi.