CCR a decis să menţină privilegiile magistraţilor şi nu a validat reforma pensiilor speciale ale acestora

Curtea Constituțională a României a decis că legea privind reforma pensiilor speciale ale magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, e neconstituțională. Concret, Instanţa supremă a admis luni, 20 octombrie, sesizarea depusă de Înalta Curte de Casație de Justiție în legătură cu legea privind pensiile magistraților, declarând-o neconstituţională din motive referitoare la "forma finală a legii", arată CCR, potrivit Agerpres.
AGERPRES - lun, 20 oct. 2025, 15:53
CCR a decis să menţină privilegiile magistraţilor şi nu a validat reforma pensiilor speciale ale acestora

Curtea Constituțională a României a admis, luni, sesizarea depusă de Înalta Curte de Casație de Justiție în legătură cu legea privind pensiile magistraților, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament, și a stabilit că actul normativ este neconstituțional, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

‘Principalele motive de neconstituționalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenței justiției, al securității juridice, al legalității și neretroactivității legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare rațională și obiectivă, nesocotirea unor obligații legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituționale substanțiale referitoare la condițiile în care Guvernul își poate asuma răspunderea, precum și a numeroase decizii obligatorii ale Curții Constituționale, cât și normele de tehnică legislativă’, arăta Instanța supremă.

La începutul lunii septembrie, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație de Justiție au decis sesizarea Curții Constituționale a României în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraților.

‘Prin votul exprimat, judecătorii Instanței supreme transmit un ‘nu’ răspicat oricărei tentative de a slăbi independența justiției și statutul constituțional al magistraturii. Independența justiției nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiție fundamentală a democrației și a statului de drept’, preciza ÎCCJ într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, legea încalcă ‘nu mai puțin’ de 37 de decizii obligatorii ale Curții Constituționale și numeroase principii fundamentale ale statului de drept.

 

Te-ar mai putea interesa și
Al doilea eșec la rând pentru cărbunele românesc. CE Oltenia a scos la vânzare 20 de pachete de energie cu livrare în 2027, dar n-a venit nimeni să cumpere
Al doilea eșec la rând pentru cărbunele românesc. CE Oltenia a scos la vânzare 20 de pachete de energie cu livrare în ...
Complexul Energetic (CE) Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune, nu a mai reușit să vândă energie cu livrare în tot anul viitor, fiind la al doilea......
Partidul conservator Lista Unită a câștigat alegerile din Letonia
Partidul conservator Lista Unită a câștigat alegerile din Letonia
Victoria oficială a formaţiunii conservatoare „Lista Unită” (AS), condusă de premierul în exerciţiu Andris Kulbergs, ...
Comisia Europeană a publicat condiţiile pentru a doua licitaţie la nivel european dedicată decarbonizării căldurii industriale
Comisia Europeană a publicat condiţiile pentru a doua licitaţie la nivel european dedicată decarbonizării căldurii ...
Comisia Europeană a publicat termenii şi condiţiile finale pentru cea de-a doua licitaţie la nivel european dedicată ...
Dacia Sandriders a ratat al treilea succes consecutiv la Raliul Marocului. Echipa se menține lider în clasamentul constructorilor CM de Rally-Raid
Dacia Sandriders a ratat al treilea succes consecutiv la Raliul Marocului. Echipa se menține lider în clasamentul constructorilor ...
Dacia Sandriders a încheiat Raliul Marocului cu un podium în ultima etapă a penultimei runde din Campionatul Mondial FIA ...