CCR, instituţia care decide constituţionalitatea legii pensiilor speciale, beneficiară a pensiilor de serviciu judecate. Patru judecători au declarat pensii de peste 30.000 de lei lunar în anul 2022

CCR, instituţia care decide asupra constituţionalităţii legii pensiilor speciale, e beneficiara acestor pensii de servicii. Patru dintre judecătorii Curţii au declarat că au încasat în 2022 pensii de peste 30.000 de lei lunar: Marian Enache, Livia Doina Stanciu, Attila Varga, Cristian Deliorga, arată declaraţiile de avere, consultate de Economica.net.
Economica.net - mie, 02 aug. 2023, 22:16
CCR, instituţia care decide constituţionalitatea legii pensiilor speciale, beneficiară a pensiilor de serviciu judecate. Patru judecători au declarat pensii de peste 30.000 de lei lunar în anul 2022

Context

Curtea Constituţională a României a decis miercuri, 2 august, să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale. Curtea argumentează că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta de neretroactivitate a legii. De asemenea, diminuarea bazei de calcul a pensiilor de serviciu din sistemul justiției, precum și omisiunea reglementării unor dispoziții tranzitorii efective în privința creșterii, pe de o parte, a ponderii vechimii efective în funcție, și, pe de altă parte, a vârstei de pensionare necesare acordării pensiei de serviciu afectează componenta  instituțională a principiului independenței justiției, potrivit deciziei consultate de Economica.net.

În ședința din data de 2 august 2023, Curtea Constituțională:

  • a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că dispozițiile art.I-IV, art.XIII alin.(5) și (6) și art.XV din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, precum și anexele nr.1-3 la aceasta sunt neconstituționale.
  • a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal este constituțională în raport cu criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate.

„În esență, Curtea a constatat că diminuarea bazei de calcul a pensiilor de serviciu din sistemul justiției, precum și omisiunea reglementării unor dispoziții tranzitorii efective în privința creșterii, pe de o parte, a ponderii vechimii efective în funcție, și, pe de altă parte, a vârstei de pensionare necesare acordării pensiei de serviciu afectează componenta funcțională, instituțională a principiului independenței justiției în substanța sa. De asemenea, se încalcă exigențele de calitate a legii prin lipsa unor reglementări tranzitorii clare, precise și previzibile cu privire la actualizarea pensiilor de serviciu și la eliminarea creșterii cu 1% a valorii de 80% care se aplică asupra bazei calcul a pensiei de serviciu pentru fiecare an care depășește vechimea standard de 25 de ani.

Curtea reținut că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta de neretroactivitate a legii. Securitatea juridică cere și impune o protecție a garanțiilor referitoare la conservarea dreptului care a fost dobândit prin emiterea deciziei de pensionare.

Curtea a mai observat că partea necontributivă a pensiei de serviciu poate face obiectul unei impozitări distincte față de partea sa contributivă condiționat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincție. Legea criticată introduce o astfel de impozitare, însă, nu stabilește cu claritate baza de impunere, ceea ce este contrar exigențelor de calitate a legii. Curtea a mai reținut că impozitarea nu poate avea un caracter sancționator, pentru că se ajunge practic la o regândire și restructurare indirectă a însăși bazei de calcul a pensiei de serviciu”, se arată în decizia CCR, consultată de Economica.net.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.

Fără să facem judecăţi de valoare, vă prezentăm pensiile de serviciu pe care judecătorii CCR au declarat că le-au încasat în anul 2022. 

Judecător Marian Enache, pensie de serviciu medie de peste 36.000 de lei lunar în 2022.

Marian Enache, preşedintele CCR, a avut pensie de serviciu de 438.965 lei în anul 2022, conform declaraţiei de avere, consultate de Economica.net. Lunar, înseamnă o pensie de serviciu medie de peste 36.580 de lei. Pe lângă pensie, Enache a mai încasat din funcţia de judecător venitul de 374.725 de lei în 2022, conform propriei declaraţii de avere.

Stanciu I. Livia-Doina – pensie de serviciu medie lunară de peste 38.000 de lei în anul 2022.

Stanciu I. Livia-Doina, judecător la CCR, a avut venituri din pensie, inclusiv diferenţe restante stabilite prin hotărâri judecătoreşti, de 461.880 de lei în 2022, conform propriei declaraţii de avere, consultate de Economica.net.
Pe lângă pensie, Stanciu a încasat venituri din salarii, inclusiv diferenţe salariale restante stabilite prin hotărâri judecătoreşti, în valoare de 372.323 de lei în 2022.

Varga I. Attila – pensie de serviciu medie de 35.000 de lei în 2022.

Varga I. Attila, judecător la CCR, a avut venituri din pensie de serviciu de 420.000 de lei în anul 2022, conform propriei declaraţii de avere, consultate de Economica.net.
Din funcţia de jucător la CCR, Varga a încasat venituri de 290.640 de lei în anul 2022, se arată în declaraţia sa de avere.

Cristian Deliorga – pensie medie de peste 31.400 de lei lunar în 2022.

Cristian Deliorga, judecător la CCR, a declarat venituri din pensie de 377.304 lei în 2022, adică de peste 31.400 de lei lunar, conform propriei declaraţii de avere, consultate de Economica.net.
În afară de pensie, Deliorga a mai încasat de la CCR drepturi salariale în valoare de 283.980 de lei în 2022.

Judecător Mihaela Ciochina – pensie medie de 10.000 de lei lunar în 2022.

Mihaela Ciochina, judecător la CCR, a avut venituri din pensie de 120.000 de lei în anul 2022, conform declaraţiei de avere, consultate de Economica.net.
Pe lângă pensie, a mai încasat din funcţia de judecător la CCR venitul de 157.372 de lei în 2022.

Economica.net nu face judecăţi de valoare cu privire la moralitatea acordării pensiilor de serviciu. 

Te-ar mai putea interesa și
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa că va încheia odată pentru totdeauna criza apărută la începutul......
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru ...
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...