CCR: Legea pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii – adoptată de Guvern cu respectarea Constituţiei

Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii constituţionali au respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate formulată de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor şi, respectiv, de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale S.O.S. România, Alianţei pentru Unirea Românilor şi Partidului Oamenilor Tineri şi au constatat că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile art. I pct. 4, 8, 11, 17 şi 24 şi ale art. II pct. 1 şi 3 din lege sunt constituţionale, scrie Agerpres.

Curtea Constituţională a statuat că legea criticată a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului, cu respectarea prevederilor art. 114 din Constituţie, întrucât a reglementat într-un domeniu unitar de relaţii sociale, justificat atât de urgenţa, cât şi de necesitatea adoptării legii cu maximă celeritate şi fără să se fi încălcat rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării.

„Prin conţinutul său normativ, legea nu contravine dreptului la ocrotirea sănătăţii prevăzut de art. 34 din Constituţie, care nu poate fi un drept absolut, statul fiind obligat să asigure servicii medicale în limita resurselor financiare disponibile”, subliniază instanţa constituţională.

Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, care au privit, în esenţă, respectarea condiţiilor de legiferare, în general, şi a condiţiilor în care poate fi angajată răspunderea Guvernului, în special, Curtea a constatat că:

– dispoziţiile legii criticate se subsumează unui domeniu unitar de relaţii sociale, configurat de componenta sănătăţii publice ca parte a statului social, astfel că nu se poate reţine pretinsul caracter eterogen al actului normativ criticat;

– angajarea răspunderii Guvernului este procedură prevăzută de Constituţie şi nu au putut fi reţinute criticile privind exercitarea abuzivă a acestei proceduri, de natură să erodeze rolul de legiuitor suveran rezervat Parlamentului;

– urgenţa adoptării legii criticate este justificată de necesitatea reconfigurării modului de alocare şi, respectiv de colectare a resurselor financiare necesare sistemului de sănătate pentru asigurarea unei mai eficiente, predictibile şi transparente repartizări a acestora către cetăţeni şi pentru creşterea calităţii actului medical.

Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea a constatat că:

– dreptul la ocrotirea sănătăţii nu poate fi absolutizat din perspectiva obligaţiilor corelative ce revin statului, datorită limitărilor inerente de natură financiară ce intervin în cursul exercitării lui. Legea criticată asigură în continuare accesul la asistenţă şi servicii medicale, într-o modalitate reconfigurată, dar care nu aduce atingere substanţei dreptului fundamental la ocrotirea sănătăţii (art.34 din Constituţie);

– acordarea beneficiului integrării clinice doar personalului medical cu dublă calificare – medicală şi academică – nu reprezintă o discriminare a personalului medical şi/sau farmaceutic (art.16 din Constituţie);

– competenţa de stabilire prin ordin al ministrului sănătăţii a indicatorilor/criteriilor de performanţă profesională în cazul managerului spitalului şi al membrilor comitetului director nu are legătură cu principiile descentralizării şi deconcentrării serviciilor publice organizate la nivel local (art.120 alin.(1) din Constituţie):

– stabilirea proporţiei anuale de distribuire a fondului destinat finanţării serviciilor medicale între plata per capita şi plata pe serviciu medical reprezintă o chestiune de administrare a bugetului public naţional ce revine în exclusivitate Guvernului şi nu Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate – art.1 alin.(5), art.16 alin.(1), art.34 alin.(1) şi (2), art.120 alin.(1) şi art.135 alin.(2) lit.a) din Constituţie.