CCR: Prin înscrierea fiecărei facturi fiscale în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară se întârzie în mod nejustificat executarea silită

Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei din 4 noiembrie 2021 prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 4 alin.(3) din Legea 297/2018 privind publicitatea mobiliară, republicată.

„Curtea reţine că, în privinţa titlurilor executorii reprezentate de facturi fiscale individuale pentru serviciile de utilităţi publice (energie termică furnizată în sistem centralizat, apă, canalizare), creditorii sunt reprezentaţi de companii de interes public general, aflate sub controlul autorităţilor publice locale. Or, din acest punct de vedere, instituirea caracterului de titlu executoriu al acestor facturi fiscale – în sensul art.62 alin.(61) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice 51/2006 – a avut în vedere asigurarea recuperării cu celeritate a debitelor (facturi individuale, de regulă în cuantum redus), în vederea asigurării continuităţii serviciilor de către prestatori”, se precizează în document.

Prin urmare, spun judecătorii constituţionali, această măsură legislativă de susţinere a intereselor creditorilor nu mai poate în mod rezonabil să-şi producă efectele scontate, în condiţiile impunerii obligativităţii înscrierii fiecărei facturi fiscale în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară, aspect care creează o sarcină excesivă pentru creditorii prestatori de servicii de utilităţi publice, prin prisma existenţei număr mare de beneficiari, persoane fizice şi juridice.

„Prin reglementarea cerinţei suplimentare de înscriere într-un registru de publicitate a unui înscris sub semnătură privată, care este valabil încheiat şi are caracter de titlu executoriu ex lege, se întârzie în mod nejustificat executarea silită şi se creează premisele sustragerii debitorului de la executarea silită, cu consecinţă directă asupra dreptului de proprietate privată al creditorului, care poate fi pus în imposibilitatea de a-şi mai realiza creanţa, ori de a-şi mai putea recupera cheltuielile de executare avansate, inclusiv cele pentru înscrierea în registrul de publicitate a titlului executoriu”, arată Curtea.

CCR a mai reţinut că reglementarea criticată nu este necesară pentru atingerea scopului legitim urmărit, neîndeplinind exigenţele testului ingerinţei minime, şi nu păstrează un just echilibru între interesele în concurs, respectiv interesul general privind evidenţa priorităţii în caz de executare silită, pe de o parte, şi interesul individual al creditorilor de realizare a creanţelor.

În concluzie, instanţa constituţională menţionează că textul de lege criticat contravine prevederilor art.44 alin.(1) şi (2) fraza întâi din Constituţie referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată, instituind o limitare nejustificată a acestui drept.