CCR va dezbate sesizarea privind legea de aprobare a OUG referitoare la privatizarea Petromidia

Curtea Constituţională a României dezbate miercuri soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Traian Băsescu privind dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 248/2000 pentru modificarea OUG 64/1998 privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare, în scopul privatizării Societăţii Comerciale 'Petromidia' SA Constanţa.
Economica.net - mie, 26 sept. 2012, 09:22
CCR va dezbate sesizarea privind legea de aprobare a OUG referitoare la privatizarea Petromidia

CCR a amânat săptămâna trecută soluţionarea sesizării pentru a exista un studiu mai aprofundat al documentelor. Actul normativ a fost atacat la CCR de şeful statului la începutul lunii iulie, scrie Agerpres.

„Transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni reprezentând 69,991% în vederea finalizării privatizării Societăţii Comerciale ‘Petromidia’ SA Constanţa s-a realizat prin încălcarea principiului egalităţii de tratament, respectiv prin conversia datoriilor în acţiuni, tratament de care nu au beneficiat şi alte societăţi comerciale. Aceste facilităţi fiscale la plata obligaţiilor bugetare restante au fost acordate prin Hotărâre de Guvern şi nu printr-un act normativ cu valoare superioară. Având în vedere cele expuse, vă solicit să constataţi neconstituţionalitatea OUG 248/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/1998 privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare, în scopul privatizării Societăţii Comerciale ‘Petromidia” SA Constanţa, aprobată prin legea transmisă spre promulgare”, se arată în sesizare.

Autorul obiecţiei susţine că legea este neconstituţională deoarece contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, menţionând că iniţial OUG 64/1998 prevedea posibilitatea acordării facilităţilor ‘la plata preţului acţiunilor şi la plata unor datorii bugetare, facilităţi care vor fi stabilite prin derogare de la prevederile cap. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, ale cap. V din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, aprobată şi modificată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/1997, printr-un mandat acordat de Guvern Fondului Proprietăţii de Stat”.

„Prin OUG 248/2000, ce face obiectul prezentei legi de aprobare, ‘se vor acorda prin hotărâre a Guvernului facilităţi la plata unor obligaţii bugetare şi a altor obligaţii către Ministerul Finanţelor, prin derogare de la prevederile cap. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, ale cap. V din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, aprobată şi modificată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/1997, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai spune în document.

Pe 21 martie 2011, preşedintele Băsescu trimitea Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 248/2000 pentru modificarea OUG privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare în scopul privatizării Societăţii Comerciale „Petromidia” SA Constanţa.

„Deoarece Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 248/2000 şi-a produs deja efectele juridice prin semnarea contractului de privatizare a SC Petromidia SA Constanţa, considerăm că aprobarea acesteia prin lege nu mai este oportună. Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea legii trimise spre promulgare, în sensul respingerii ordonanţei de urgenţă nr. 248/2000, ţinând cont de motivele invocate”, preciza, la acea dată, şeful statului.

La jumătatea lunii mai a anului trecut, Senatul a respins respectiva cerere de reexaminare înaintată de Traian Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...