CE: 75% din site-urile ce vând jocuri, cărţi şi muzică nu respectă normele de protecţie a publicului

Un procent de 75% dintre site-urile care vând jocuri, cărţi, înregistrări video şi muzică nu par a respecta normele privind protecţia consumatorilor, potrivit unei "verificări minuţioase" a Comisiei Europene, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Economica.net - joi, 06 dec. 2012, 17:08
CE: 75% din site-urile ce vând jocuri, cărţi şi muzică nu respectă normele de protecţie a publicului

Comisia Europeană a publicat joi rezultatele unei verificări minuţioase realizate la nivelul întregii Uniuni Europene a site-urilor care vând jocuri, cărţi, înregistrări video şi muzică, ce pot fi descărcate pe calculatoare sau dispozitive mobile. Verificarea a arătat că peste 75% dintre aceste site-uri nu par a respecta normele privind protecţia consumatorilor.

„Acest lucru este şi mai îngrijorător atunci când sunt vizaţi consumatorii vulnerabili, şi anume copiii. Utilizatorii trebuie să parcurgă, clic cu clic, un labirint de clauze contractuale, pentru a afla cât de mult vor avea de plătit în cele din urmă, iar copiii sunt adesea ademeniţi să cumpere elemente legate de jocuri presupuse a fi gratuite. Dacă apar probleme, serviciul post-vânzare este adesea greu de găsit, deoarece informaţiile de contact lipsesc în cazul a peste o treime dintre site-uri”, se spune în comunicatul Comisiei Europene.

Potrivit sursei citate, autorităţile naţionale de aplicare a legii vor contacta acum societăţile în cauză pentru a le permite să îşi clarifice poziţia sau să îşi corecteze site-urile.

„Copiii se pricep din ce în ce mai bine la tehnologie; de la o vârstă fragedă, ştiu să descarce jocuri. Dar sunt greu de oprit când devin dependenţi de un anumit joc. Un avertisment pentru părinţi: fiţi atenţi, pentru că jumătate dintre aceste jocuri ce pot fi descărcate pot fi jucate, potrivit publicităţii, în mod gratuit, însă vă puteţi trezi în curând cu facturi de speriat din cauza elementelor necesare pentru a putea progresa în cadrul jocurilor! În general, rezultatele verificării minuţioase la nivelul UE publicate astăzi arată că majoritatea site-urilor internet verificate nu oferă un acces facil la clauzele contractuale esenţiale. În lunile următoare, autorităţile naţionale vor depune eforturi pentru a determina aceste site-uri să se conformeze”, a declarat Tonio Borg, comisarul pentru sănătate şi protecţia consumatorilor.

Potrivit comunicatului, autorităţile naţionale din 26 de state membre (Irlanda nu a putut participa din cauza lipsei de resurse), la care se adaugă Norvegia şi Islanda, au verificat un total de 333 site-uri, inclusiv 159 de site-uri care vând jocuri online.

Autorităţile naţionale au semnalat 76% din totalul site-urilor (254 de site-uri) ca necesitând investigaţii suplimentare, deoarece au avut îndoieli în legătură cu respectarea de către acestea a normelor UE din domeniul protecţiei consumatorilor, în special a normelor care reglementează publicitatea şi informaţiile esenţiale privind costurile şi caracteristicile conţinutului digital care permit consumatorilor să ia decizii în cunoştinţă de cauză. Dintre cele 55 de site-uri care vând jocuri pentru copii cu vârste de până la 14 ani verificate, 71% (39) nu păreau a respecta legislaţia comunitară, se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, clauzele contractuale trebuie să fie clar indicate şi echitabile. Un total de 230 de site-uri (69 %) conţineau clauze considerate abuzive, de exemplu: declinau răspunderea comerciantului în cazul în care un element descărcat dăunează echipamentului consumatorului; refuzau consumatorilor exercitarea dreptului de a recurge la o cale de atac judiciară sau de alt tip, îi împiedicau să facă acest lucru sau le creau dificultăţi în acest sens; încălcau dreptul consumatorilor de a primi un nou produs sau de a solicita rambursarea atunci când produsul descărcat nu funcţionează.

În ceea ce priveşte dreptul de retragere, comunicatul precizează că, prin natura descărcărilor, consumatorul îşi pierde dreptul de a se retrage din contract din momentul în care, cu acordul consumatorului, începe descărcarea (cu alte cuvinte, produsul descărcat nu poate fi returnat). Totuşi, comercianţii sunt obligaţi să informeze consumatorii cu privire la acest fapt înaintea achiziţionării. 141 de site-uri (42 % dintre site-urile verificate) nu furnizau această informaţie.

Pe de altă parte, Comisia Europeană atrage atenţia şi la lipsa informaţiilor referitoare la identitatea şi adresa comerciantului. Comercianţii sunt obligaţi să îşi precizeze pe site identitatea, adresa poştală şi adresa de e-mail, pentru a le permite consumatorilor să îi contacteze dacă este necesar. 121 de site-uri (36 %) nu afişau aceste informaţii esenţiale.

În plus faţă de această verificare, Comisia a contractat un studiu complementar, potrivit căruia lipsesc informaţiile referitoare la restricţiile geografice. Este posibil ca un conţinut digital descărcat să nu poată fi utilizat într-o altă ţară decât ţara de reşedinţă a consumatorului, iar comercianţii ar trebui să îi informeze pe consumatori cu privire la acest lucru. Din totalul site-urilor verificate, 73% nu comunică această informaţie. Atunci când este oferită, această informaţie este prezentată adesea doar în termenii şi condiţiile generale şi, prin urmare, este dificil de găsit.

Totodată, jocurile prezentate ca „gratuite” pe site-uri implică adesea costuri într-o etapă ulterioară. Aproape 9 din 10 site-uri nu informau clar şi de la început utilizatorii în legătură cu funcţiile suplimentare sau achiziţiile contra cost necesare pe parcursul jocului. Deşi este adesea menţionată în clauzele contractuale, această informaţie nu cuprinde preţuri indicate în mod clar, precizează Comisia Europeană.

Potrivit comunicatului, o „verificare minuţioasă” este o examinare la nivelul întregii Uniuni Europene a site-urilor, cu scopul identificării situaţiilor de încălcare a legislaţiei privind protecţia consumatorilor şi a asigurării respectării ulterioare a acestei legislaţii. O „verificare minuţioasă” este coordonată de Comisie şi este efectuată simultan de autorităţile naţionale de aplicare a legii.

Verificarea conţinutului digital s-a desfăşurat în iunie 2012. Aceasta este cea de-a şasea „verificare minuţioasă”, efectuată din 2007 şi până în prezent, se mai spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, tot mai mulţi cetăţeni europeni achiziţionează conţinut digital. Î medie, 79% dintre consumatorii europeni au utilizat serviciile de muzică online şi 60% au utilizat jocuri online în cursul ultimelor 12 luni. Potrivit unor surse din sector, valoarea tranzacţiilor aferente descărcărilor de muzică în UE în 2010 a fost de 677 de milioane de euro. Potrivit estimărilor, consumatorii din Regatul Unit, Germania, Franţa, Italia, Spania, Ţările de Jos şi Belgia au cheltuit 16,5 miliarde de euro pe jocuri online în 2011. Jocurile adresate copiilor şi prezentate ca „joc gratuit” au o pondere tot mai mare pe piaţa jocurilor în UE (50% din totalul jocurilor în ultimele 12 luni).

Autorităţile naţionale au început deja să contacteze societăţile şi să le solicite să furnizeze clarificări sau să îşi corecteze site-urile. Dacă societăţile nu dau curs acestor solicitări, vor fi iniţiate acţiuni legale care pot duce la aplicarea de amenzi sau la închiderea site-urilor respective. Autorităţile naţionale de aplicare a legii vor transmite un raport Comisiei până în toamna anului 2013. Comisia va întocmi un raport privind rezultatele, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...